Capitolul 7: Prințul ascuns adus de ploaie și ape

Roza, te iubesc! – Așa am promis că încep... Așa am început de fapt să trăiesc cu adevărat... Îți mulțumesc din toată inima.

***

Când, pe vremea lui Noe, S-a urcat Cel Purpuriu în Cetate, în ziua în care a fost înfiat de Cel Albastru, atunci s-a stabilit ca participarea pământenilor la Sărbătoarea Reînnoirii să aibă loc în prima săptămână a lunii a douăsprezecea. Când, cu ocazia acestui eveniment din Cetatea de Sus și din întreg Universul, la începutul acelei săptămâni urma să vină Cel Purpuriu pe norii Cerului pentru a-Și strânge pe toți aleșii din cele patru zări ale Pământului. Cu acea ocazie, morții care au murit în armonie cu prevederile oricăruia dintre contracte – fie roz, fie purpuriu, fie albastru sau cărămiziu – urmau a fi înviați; iar împreună cu cei aleși din ultima generație, cei în viață găsiți în prevederile contractului cărămiziu, urmau a fi luați cu toții de îngeri în văzduh, iar după un înconjor al Pământului, urmau a fi mutați în Sionul Iubirii înfipt ca Noul Eden în Pământ, la Ierusalim, unde, pe Pământ, aveau să serbeze Sărbătoarea – pe Pământ din pricina războiului neîncheiat până la vremea aceea, precum stabilea actul adițional în ceea ce privea modul de serbare al Sărbătorii în condițiile războiului coborât din Cetate pe Pământ.

Un calcul foarte simplu ar arăta că săptămâna prevăzută în hotărârea de pe Munte a început deja, cu câțiva ani în urmă, iar Cel Purpuriu ar fi trebuit să vină la sfârșitul Sabatului celei de-a patra săptămâni a lunii a unsprezecea; iar acel moment se reflecta pe Pământ în calendarul oficial al Babilonului la sfârșitul anului 1999. În mod normal, toți aleșii – cei găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor (lumea viitoare) – ar fi trebuit să fi fost deja mutați în Sion spre a serba, timp de o mie de ani, Sărbătoarea Reînnoirii; timp de o săptămână după timpul din Cetate, Sărbătoare care este pe punctul să înceapă pentru „toți cei găsiți vii la Ierusalim”, la momentul acela.

Ce s-a întâmplat? De ce n-a venit Cel Purpuriu după mireasă? A uitat? Așteaptă după pregătirea ei? Oamenii au încurcat cumva planurile Celui Atotputernic – Celui ce planifică și Celui ce aduce la îndeplinire? Nicidecum! Omul, heruvimii sau ex-heruvimii sunt doar niște furnici când este vorba de planurile Iubirii, de protocoalele prevăzute în Planul de Recuperare.

Răspunsul la întrebările de mai sus este simplu, însă explicația are nevoie de mai multe cuvinte. Miturile și poveștile inventate de zei cer o explicație mai complexă, în timp ce răspunsul Iubirii este simplu.

La Potop, Cetatea a fost îndepărtată de Pământ, cum după întruparea Prințului Purpuriu steaua Betleemului a fost îndepărtată din zona natural vizibilă de pe Pământ. Ambele au fost ascunse dincolo de ceea ce numim Nebuloasa Orionului.

Deși distanța dintre Cetate și Pământ este astronomică, s-a hotărât menținerea evidenței timpului din Cetate în raport cu Pământul – în raport cu fasciculul de culoare al Cetății proiectat pe Pământ. Zilele din Cetate, cu apusurile care marchează începutul și sfârșitul lor, se stabilesc în funcție de proiectarea culorilor pe Pământ. Așa, locuitorii din Cetate depind de confirmarea timpului proiectat pe Pământ. Cu alte cuvinte, până nu se vede culoarea apusului proiectată pe Pământ, nu se poate stabili ieșirea din Sabatul Cetății... Așa se explică, la un simplu calcul matematic, că ieșirea din Sabatul Cetății trebuia să fie în anul 1999, dar n-a fost din cauze „naturale”. O „eclipsă” a împiedicat constatarea celor din Cetate a începutului noii săptămâni. Așa se face că Mirele, Cel Purpuriu, a întârziat... Dar se pare că a fost cu intenție.

Întârzierea nu a fost întâmplătoare, cum nici „eclipsa” nu a fost întâmplătoare. Nu a fost ceva provocat cu intenție... De fapt, nu se știe... A fost o reacție naturală, a cărei durată pare a fi cu aproximație numărul de zile pe care le-au avut Adam și Eva în Grădina căminului lor plin de iubire. „Eclipsa” sau întârzierea Celui Purpuriu coincide cu aproximație cu perioada de timp din momentul creării lui Adam și a Evei până în ziua în care l-au ascultat pe Șarpe, iar mai târziu Iubirea le-a făcut haine din jertfă.

Când la Potop Cetatea a fost îndepărtată și s-a rearanjat Templul în Cetate, când Cel Cărămiziu S-a făcut Preot și Împărat în Salemul de Sus, toate α-substanțele din Templu au fost direcționate în valul cântecului îngerilor și heruvimilor spre Pământ. S-a urmărit în felul acesta proiectarea unei binecuvântări speciale pe Pământ; acest val α-substanțial din Cetate trebuia să întâlnească valul α-substanțial emis de Cel Purpuriu atunci când Și-a dat suflarea, murind ca un Miel, ca o Ardere-de-Tot. Valul α-substanțial emis de pe altarul de aramă de pe Pământ, în drumul lui spre Templul din Cetate, a întâlnit valul α-substanțial ce venea dinspre Cetate; așa, cele două emisii de har, mijlocire și iertare s-au întâlnit, s-au amestecat, iar s-au întors împreună spre Pământ. Însă, în drumul lor au întâlnit un obstacol care a cauzat „eclipsa” sau zăbovirea. Obstacolul a fost marginea peretelui „balonului” în care sistemul Solar, și tot ce-l înconjoară, navighează în traiectoria sa în galaxie. Însăși bula protectoare a Universului de griul de pe Pământ, prin „peretele” ei transparent, a cauzat „eclipsa”.

Când această „eclipsă” – nor α-substanțial – se va risipi, Cetatea va putea declara început de nouă săptămână Violet și va putea declanșa pe Pământ evenimentele ce însoțesc venirea Celui Purpuriu pe norii Cerului. Venirea Lui, cu trâmbiță și evenimente cataclismice pe Pământ, va fi o venire vizibilă de la un capăt la celălalt al Pământului. Venirea „ca un hoț” are în vedere declanșarea evenimentelor – evenimente prezentate în profeții asupra cărora vom privi în cele ce urmează.

***

Există o răpire, dar nu în sensul de „Left Behind” (treaba asta este o minciună!). Există o răpire, dar în duhul – o răpire asemenea celei de la Cincizecime, o împlinire în sens complet a profeției din Ioel: „Atunci, oricine va chema Numele Celui-ce-Este va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului și la Ierusalim, cum a făgăduit Cel-ce-Este, și între cei rămași pe care-i va chema [alege] Cel-ce-Este... Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și veseliți-vă în Cel-ce-Este Iubirea voastră, căci El vă va da ploaie [binecuvântare; hrană; duh; vise și vedenii] la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară... Și veți ști că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu-Sunt Cel-ce-Este Iubirea voastră și nu este Altul afară de Mine. Și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară... Voi turna duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri, iar tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna duhul Meu în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri și pe Pământ: sânge, foc și stâlpi de fum; Soarele se va preface în întuneric, iar Luna, în sânge înainte de a veni Ziua Celui-ce-Este, ziua aceea mare și înfricoșată.”

Așa se înțelege că unul va fi luat, iar altul va fi lăsat: nu este vorba de o răpire din evenimentele finale, ci este vorba de o împuternicire (sigilare) de a trece prin acele evenimente, căci nimeni nu se va duce în Sion („Cer”) înaintea altora.

Așa cum Noe a fost „împuternicit”, împreună cu toți din corabia lui, să treacă prin Potop, tot așa, prin revărsarea duhului Iubirii, toți cei aleși vor fi împuterniciți să treacă prin ceea ce va veni peste lume ca fiind „Ziua aceea mare și înfricoșată.” Nu întâmplător această expresie ne trimite la Ilie, cel trimis „înainte de a veni Ziua Celui-ce-Este, ziua aceea mare și înfricoșată.”

Întotdeauna simbolul ploii a fost asociat cu binecuvântarea Celui-ce-Este, iar de cele mai multe ori a fost asociat cu vărsarea duhului, cu cei aleși, cu o lucrare pe care o va face Iubirea în mijlocul poporului ales... Simbolul ploii a fost asociat chiar și cu un nou contract, contractul cărămiziu.

Isaia scria despre această lucrare a Iubirii astfel: „Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna duhul Meu peste sămânța ta și binecuvântarea Mea peste odraslele tale, iar vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă. Unul va zice: «Eu sunt al Celui-ce-Este!» Altul se va numi cu numele lui Iacov, iar altul va scrie cu mâna lui: «Al Iubirii sunt!» Și va fi cinstit cu numele lui Israel.”

„Spuneți celor slabi de inimă: «Fiți tari și nu vă temeți! Iată Iubirea voastră, răzbunarea va veni, răsplătirea Celui-ce-Este; El Însuși va veni și vă va mântui.» Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb, iar limba mutului va cânta de bucurie, căci în pustie vor țâșni ape și în pustietate pâraie; marea de nisip se va preface în iaz și pământul uscat, în izvoare de ape... Se va croi o cale, un drum, care se va numi «Calea cea sfântă»: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească... Cei izbăviți de Cel-ce-Este se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!”

„Pustia și țara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori și va sări de bucurie, cu cântece de veselie și strigăte de biruință, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului. Vor vedea slava Celui-ce-Este, măreția Iubirii noastre. Întăriți mâinile slăbănogite și întăriți genunchii care se clatină!” „Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Cel-ce-Este, îi voi asculta; Eu, Iubirea lui Israel, nu-i voi părăsi. Voi face să izvorască râuri pe dealuri și izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz și pământul uscat în șuvoaie de ape... Ca să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mâna [duhul] Celui-ce-Este a făcut aceste lucruri, iar Sfântul lui Israel le-a zidit.”

„Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase. Fiarele câmpului Mă vor slăvi, șacalii și struții, pentru că voi da ape în pustie și râuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales, poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.” „Iată, voi turna duhul Meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele Mele.”

Ezechiel extinde această idee și arată efectele acestei binecuvântări în profunzime: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt, pe care l-ați pângărit printre neamurile la care ați mers. De aceea, voi sfinți Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-ați pângărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Cel-ce-Este... Când voi fi sfințit în voi sub ochii lor. Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările și vă voi aduce iarăși în țara voastră. Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, iar vă voi da o inimă de carne. Voi pune duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele, să păziți și să împliniți legile Mele. Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Iubirea voastră. Vă voi izbăvi de toate necurățiile voastre. Voi chema grâul și-l voi înmulți; nu voi mai trimite foametea peste voi.”

„«Iată, vă voi deschide mormintele [starea de gri], vă voi scoate din mormintele [babiloniile] voastre, poporul Meu, și vă voi aduce iarăși în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sunt Cel-ce-Este când vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune duhul Meu în voi și veți trăi; vă voi așeza iarăși în țara voastră, iar veți ști că Eu, Cel-ce-Este, am vorbit și am făcut», zice Cel-ce-Este.”

„«Acum voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel și voi fi gelos de Numele Meu cel sfânt. Atunci își vor uita ocara și toate fărădelegile pe care le-au săvârșit împotriva Mea când locuiau liniștiți în țara lor [Babilon] și când nu-i tulbura nimeni. Când îi voi aduce înapoi dintre popoare și îi voi strânge din țara vrăjmașilor lor [Babilon], voi fi sfințit de ei înaintea multor neamuri. Și vor ști că Eu sunt Cel-ce-Este Iubirea lor, care-i lăsasem să fie luați prinși de război între neamuri și care-i strâng iarăși în țara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo și nu le voi mai ascunde Fața Mea, căci voi turna duhul Meu peste casa lui Israel», zice Cel-ce-Este Iubirea.”

Aceeași temă a învierii din „moarte”, din lipsa Iubirii în mijlocul lor, se regăsește și în Daniel, când Arhanghelul Purpuriu – Miha-El (/Α\) Se va scula pentru a fi ocrotitorul aleșilor Săi: „Căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit – și anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulți din cei ce dorm în țărâna [condamnarea] pământului se vor scula [vor învia din lipsa apei]: unii pentru viața veșnică, iar alții pentru ocară și rușine veșnică. Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea Cerului, iar cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci.” Căci psalmistul profetiza: „Scoate-mă din lațul pe care mi l-au întins vrăjmașii, căci Tu ești Ocrotitorul meu!”, „Scăparea celor neprihăniți vine de la Cel-ce-Este; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.”

Într-adevăr, când Adam și Eva au mâncat din pomul interzis, amăgiți fiind de către Șarpe, deși fizic ei n-au murit chiar în acea zi, din punct de vedere spiritual, la nivel de α-substanțe, ei au murit chiar atunci. Așa s-au văzut ei goi, căci haina α-materială îi părăsise: deveniseră gri. Toți cei născuți din Adam și Eva s-au născut așa: gri, morți din punct de vedere α-substanțial. Ce s-a pierdut atunci nu s-a mai recuperat niciodată. Însă ultima generație – cei ce vor fi găsiți vrednici să fie binecuvântați cu efectele α-substanțiale ale contractului cărămiziu – vor fi martori ai unei învieri speciale. Nu este vorba de învierea din mormântul țărânei – nu! –, ci este vorba de învierea din starea de gri, învierea din minciuna Șarpelui din Eden, o înviere dintr-o stare de a nu cunoaște Iubirea, pe Cel-ce-Este așa cum este cu adevărat. Acesta este motivul pentru care efectele acestui contract cărămiziu sunt: sfințirea, roz, cunoașterea Celui-ce-Este, îndreptățirea Celui-ce-Este înaintea tuturor neamurilor, iar întoarcerea celor aleși în țara tatălui lor Avraam.

La această înviere din dualitatea de a „cunoaște binele și răul” S-a referit Omul Purpuriu, condiționând această înviere de ascultare, exact în acel moment specific al învierii: „Dar vine ceasul – (și acum a și venit) – când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.” „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul – (și acum a și venit) – când cei morți vor auzi glasul Fiului [fiului] Celui-ce-Este, iar cei ce-l vor asculta vor învia.” „Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui [lui] și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” „Cei ce vor fi găsiți vrednici [aleși] să aibă parte de veacul viitor și de învierea dintre cei morți... Vor fi ca [cu] îngerii [la Sărbătoarea Reînnoirii], iar vor fi fiii Iubirii, fiind fii ai învierii.”

Este o mare diferență între învierea prezentată aici și învierea generală, a tuturor morților din toate generațiile. Dacă cea generală are loc în momentul în care îngerii sunt trimiși la morminte în mijlocul sunetelor de trâmbițe din cer, când este vorba de această înviere din gri, se vorbește întotdeauna ca fiind vorba de o alegere. Alegerea Iubirii și alegerea fiecăruia în parte de a auzi, de a asculta, de a fi în duh și adevăr, de a face binele, de a fi găsit vrednic... Așa vor fi ca îngerii, precum îngerii s-au întors din drumul lor greșit, spre roz.

Pe de altă parte, se înțelege și lucrarea pe care o vor face îngerii la sfârșitul veacului, când vor despărți oile de capre, iar grâul de neghină... Unii, cei roz, vor străluci ca strălucirea Cerului, vor învăța pe mulți să umble în neprihănire... Alții, cei gri, vor „învia” pentru judecată. Toți se vor trezi, așa cum toate fecioarele adormite s-au trezit în momentul în care s-a auzit strigarea: „Iată Mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”, dar nu toate au avut parte de aceeași destinație. Unele, cele roz, au intrat în odaia de nuntă; celelalte, cele gri, au ajuns la plânsul și scrâșnirea dinților, când li s-a spus: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”

În aceasta constă venirea evenimentelor „ca un hoț”, pentru că unii, prin această a doua Cincizecime – eveniment, nu o zi din calendar –, vor fi binecuvântați, în timp ce alții vor fi blestemați. Așa se înțeleg cuvintele lui Ioan Botezătorul, care mărturisea despre Ilie (El-Ya), care urma să vină după el: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine acela care este mai puternic decât mine și căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza cu duhul roz și [sau] cu foc [judecată]. Acela își are lopata [mătura] în mână; își va curăți aria cu desăvârșire și își va strânge grâul în grânar [oile în staul], iar pleava [caprele] o va [condamna la] arde într-un foc care nu se stinge.” „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în locul său [aria sa] domnul [prințul], pe care-l căutați; solul legământului [cărămiziu], pe care-l doriți, iată că vine... Cine va putea să sufere însă Ziua venirii lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta el? Căci el va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fiii lui Levi [noua preoție], îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, iar vor aduce Celui-ce-Este daruri neprihănite.” „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie [El-Ya] și să așeze din nou toate lucrurile.”

Aceeași realitate – a învierii, a alegerii, a chemării, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte a judecății – este înfățișată prin ceea ce a văzut Ioan, vizionarul, pe insula Patmos, când i s-au arătat evenimentele viitoare. Când a văzut între cele două „Cincizecimi” evoluția istorică a Bisericii, când Omul Purpuriu Se identifica a fi Sfeșnicul sau Lumina, iar după ascensiunea și colapsul „creștinismului”, la final, după Laodicea, Omul Purpuriu Se identifică a fi Mielul junghiat (jefuit), cu sulul judecății sigilat cu cele șapte peceți ale sale; iar imediat după acest tablou îi vedem arătați pe cei o sută patruzeci și patru de mii de evrei din toate semințiile lui Israel.

Următoarea Cincizecime va aduce din nou Israelul în atenție, va marca „întoarcerea Celui Purpuriu” în Israel. Înainte să apară pe norii Cerului, Cel Purpuriu Se va manifesta încă o dată prin poporul Său, Israel.

După cum prima Cincizecime a marcat începerea guvernării Celui Cărămiziu și intrarea Celui Purpuriu ca Mijlocitor în Templul din Cetate înaintea Celui Albastru, tot așa, a doua Cincizecime va marca ieșirea Celui Purpuriu din Templu și venirea Sa întâi ca Răzbunător al poporului Său ales, iar apoi ca Judecător al întregului Pământ. Acest lucru va fi marcat prin plecarea Celui Cărămiziu în Cetate și începerea unui nou mandat de guvernare pe Pământ al Celui Purpuriu... Așa Se va întoarce mai întâi Cel Purpuriu în Israel, iar așa va veni mai apoi pe norii Cerurilor ca Judecător.

„Un glas răsunător iese din Cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Celui-ce-Este, care dă vrăjmașilor Lui plata cuvenită! Înainte ca să simtă dureri, a născut și, înainte ca să-i vină suferințele, a dat naștere unui fiu [moștenitorul cărămiziu]... Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și veseliți-vă cu el, toți cei ce-l iubiți; împărțiți și bucuria cu el, acum, toți cei ce l-ați plâns, ca să fiți săturați bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătați în totul de plinătatea slavei lui. Căci așa vorbește Cel-ce-Este: «Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu și slava neamurilor ca un pârâu ieșit din matcă și veți fi alăptați; veți fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi. Cum mângâie pe cineva mama sa, așa vă voi mângâia Eu; da, veți fi mângâiați în Ierusalim! Și când veți vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, iar oasele voastre vor prinde putere ca iarba.» Cel-ce-Este Își va arăta astfel puterea față de robii Săi, dar va face pe vrăjmașii Lui să-I simtă mânia.”

„Căci iată, Cel-ce-Este vine într-un foc și carele Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic, iar amenințările, în flăcări de foc. Căci cu foc Își aduce Cel-ce-Este la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine, iar cei uciși de Cel-ce-Este vor fi mulți la număr.” „Căci iată că Cel-ce-Este iese din locuința Lui, Se coboară și umblă pe înălțimile Pământului! Sub El se topesc munții, văile crapă ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpe.”

„Strălucirea Lui este ca lumina Soarelui, din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, iar molima calcă pe urmele Lui. Se oprește și măsoară Pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări [ferestre în spațiu] veșnice. Văd corturile Etiopiei pline de groază și se cutremură colibele din țara Madianului. S-a mâniat oare Cel-ce-Este pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință? Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvântului Tău… Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor. La vederea Ta, se cutremură munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile în sus. Soarele și Luna se opresc în locuința lor de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. Tu cutreieri Pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău [moștenitorul cărămiziu]; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf.”

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic zice despre Cel-ce-Este: «El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Iubirea mea în care mă încred!» Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare. O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că zici: «Iubirea este locul meu de adăpost» și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; iar ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. Vei păși peste lei și peste năpârci, iar vei călca peste pui de lei și peste șerpi. «Fiindcă Mă iubește», zice Cel Purpuriu, «de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea.»”

„Cel-ce-Este mi Se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea!» Te voi așeza din nou, și vei fi așezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăși cu timpanele tale și vei ieși în mijlocul jocurilor voioase. Vei sădi iarăși vii pe înălțimile Samariei; cei ce le vor sădi le vor culege și roadele. Căci vine Ziua când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: «Sculați-vă să ne suim în Sion, la Cel-ce-Este Iubirea noastră!»”

„Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cântați laude și ziceți: «Cel-ce-Ești, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!» Iată, îi aduc înapoi din țara de la miazănoapte, îi adun de la marginile Pământului: între ei este și orbul, și șchiopul, femeia însărcinată și cea în durerile nașterii; o mare mulțime se întoarce înapoi aici! Plângând vin, iar îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, iar Efraim este întâiul Meu născut. Ascultați Cuvântul Celui-ce-Este, neamuri, și vestiți-l în ostroave depărtate! Spuneți: «Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna și-l va păzi cum își păzește păstorul turma.» Căci Cel-ce-Este răscumpără pe Iacov și-l izbăvește din mâna unuia mai tare decât el. Ei vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimile Sionului; vor alerga la bunătățile Celui-ce-Este: la grâu, la must, la untdelemn, la oi și boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată și nu vor mai tânji. Atunci, fetele se vor veseli la joc, tinerii și bătrânii se vor bucura și ei; le voi preface jalea în veselie și-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor. Voi sătura de grăsime sufletul preoților (Țadoc), iar poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele – zice Cel-ce-Este.”

„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele șapte peceți”, „s-a arătat un cal alb pe Pământ”. Contextul apariției acestui cal alb pe Pământ este conturat prin apariția Mielului Junghiat (tâlhărit) în Cetatea de Sus înaintea Tronului Celui Albastru, în mijlocul celor patru făpturi vii – heruvimii celor două șechine, cea albastră și cea cărămizie – și în mijlocul celor douăzeci și patru de bătrâni (unii de două mii de ani) îmbrăcați în haine albe, stând pe douăzeci și patru de scaune de domnie; semn al biruinței, pe de o parte, iar, pe de altă parte, semn al motivului prezenței lor în Cetate, înainte de vremea stabilită când toți pământenii roz urmau să participe la Sărbătoarea Reînnoirii în Cetate, sau, în condiții de război, în echivalentul ei pe Pământ, în Sion. Prezența acestor douăzeci și patru de bătrâni era una reprezentativă a noii preoții, preoția celor întâi-născuți ai Mielului, sau a celor o sută patruzeci și patru de mii, reprezentați temporar de cei douăzeci și patru de bătrâni în Cetate, însoțind mijlocirea Celui Purpuriu.

Ușa Templului este înfățișată a fi deschisă spre Pământ – locul unde s-a zărit întâi calul cel alb –, însă apariția acestui cal alb nu poate avea loc mai înainte ca Mielul Junghiat să fie recunoscut a fi vrednic pentru a deschide cartea răzbunării și a judecății; iar scena din jurul Tronului este descrisă asemănător celei de la Sinai, când înaintea bătrânilor poporului și înaintea întregului popor Cel Purpuriu și-a manifestat slava și autoritatea... Acum „din Tron ieșeau fulgere, glasuri și tunete.”

Dacă până la acest moment al răpirii sfeșnicul era în mijlocul celor șapte Biserici – creștinismul de-a lungul secolelor –, acum sfeșnicul celor șapte lumini este înfățișat a fi înaintea Tronului, la fel cum este înfățișat și Mielul junghiat. Dacă în perioada celor șapte Biserici s-a vorbit despre șapte sfeșnice – „cele șapte sfeșnice sunt șapte Biserici” –, acum, în momentul prezenței Mielului junghiat înaintea Tronului, se vorbește despre „șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte duhuri ale Celui-ce-Este”; cu alte cuvinte, lumina celor șapte sfeșnice sau Biserici a fost stinsă, iar duhul Celui Cărămiziu, prezent de la prima Cincizecime în Biserici, a fost retras.

Toată atenția acum, după momentul răpirii lui Ioan în Templul de Sus, este îndreptată asupra Mielului junghiat (trădat) și a acțiunilor Sale cu efecte pe Pământ.

În mijlocul strigătului cântării heruvimilor, îngerilor și celor douăzeci și patru de bătrâni (proroci, preoți și împărați) – cântec în refren de «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Cel-ce-Este Iubirea, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!» și «Vrednic ești, Cel-ce-Ești și Iubirea noastră, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!» –, este prezentat Mielul, „Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David”, ca fiind singurul vrednic „să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.”

Este evident că, împreună cu Mielul – „Leul” și „Rădăcina” lui Israel –, toată atenția din acest moment nu mai este îndreptată asupra Bisericii, ci asupra Israelului: națiunea aleasă, pedepsită și răscumpărată prin sângele Mielului Purpuriu, care de la început a fost în mijlocul ei. De data aceasta, Mielul este Cel ce „deține” manifestarea duhului, după cum se spune: „Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale Iubirii, trimise în tot Pământul.”

Această repoziționare a guvernării purpurii (/Α\) este recunoscută de către cei prezenți în Templul din Cetatea de Sus prin atitudinea de închinare ce I Se oferă Mielului Purpuriu, recunoscut acum a fi Cel-ce-Este pe Tronul de pe Pământ: „Când a luat cartea, cele patru făpturi vii [heruvimii celor două șechine] și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile poporului Iubirii. Și cântau o cântare nouă și ziceau: «Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost sacrificat și ai răscumpărat pentru Iubire, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam [contract albastru]. Ai făcut din ei o împărăție [contract purpuriu] și preoți [contract cărămiziu] pentru Iubirea noastră, iar ei vor împărăți pe Pământ [contract purpuriu și cărămiziu]!» M-am uitat și, împrejurul Tronului, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: «Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!» Și pe toate făpturile care sunt în Cer, pe Pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: «Ale Celui Purpuriu ce șade pe scaunul de domnie, da, ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!» Și cele patru făpturi vii ziceau: «Amin!» Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ și s-au închinat Celui-ce-Este viu în vecii vecilor!”... Adică Omului Purpuriu!, Cel ce declarase despre Sine, la începutul discuției cu vizionarul Ioan: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, iar iată că sunt viu în vecii vecilor.”

Acesta este contextul în care Mielul Purpuriu, Cel-ce-Este Iubirea (/Α\) pe Pământ, ia cartea răzbunării și a judecății în mână; când toată autoritatea este focalizată pe El, Cel Purpuriu, nu pe Cel Albastru, nici pe Cel Cărămiziu. Cu alte cuvinte, toate acțiunile pe care le exercită Mielul Purpuriu le face în calitate de a fi Iubirea lui Israel, iar evenimentele de pe Pământ au în vedere răzbunarea și punerea poporului Său din nou în efectele binecuvântării inițiale – cele prezente cu ocazia ieșirii din Egipt și a purtării lor pe brațele Iubirii în drumul lor spre ținutul promis. Astfel, din nou, Iubirea lui Israel împărățește peste lume și Își reașază Tronul în Sion, iar rezultatul vizibil pe Pământ este apariția calului alb căruia – călărețului său – i se dă o cunună și un arc, pornind biruitor ca să biruiască.

Cununa acestui călăreț are legătură cu toate promisiunile făcute de-a lungul timpului lui Israel – că într-o zi, în Ziua răzbunării, va avea din nou păstor și împărat.

Biruința calului alb se suprapune cu Cir din istorie, al cărui rol major a fost să îngenuncheze cetatea antică a Babilonului pentru a favoriza întoarcerea celor aleși în patria din care au fost luați ca pradă de război – întoarcerea din robie și captivitate. Același rol îl are și calul alb: împăratul David, robul Celui-ce-Este, cel chemat spre a fi lumină și stindard pentru toți aleșii împrăștiați pe întreg Pământul în Babilon. Așa se face că, în același timp cu apariția celor patru cai văzuți de Ioan, sunt văzuți aleși, cei dintre cele douăsprezece seminții împrăștiate ale lui Israel, cei o sută patruzeci și patru de mii – câte douăsprezece mii din fiecare seminție. Cu alte cuvinte, trimiterea calului alb spre a fi biruitor se suprapune cu sigilarea celor o sută patruzeci și patru de mii de israeliți, aleși din israelul invizibil și vizibil.

Această înfățișare a realității în care întâi este vorba de un om, apoi este vorba de cei aleși și sigilați i-a fost arătată și lui Ezechiel, atunci când profetizează despre omul cu călimara trimis pentru a pune pecetea Celui-ce-Este peste cei aleși din casa lui Israel: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo... Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: «Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați! Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeți de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel Sfânt!» Ei au început cu bătrânii [zeii] care erau înaintea Templului.”

Rezultatul acestei acțiuni este asemănător imaginilor înfățișate de Ioan. Ezechiel zice: „Atunci, slava Celui-ce-Este s-a ridicat de pe heruvimi și s-a îndreptat spre pragul casei, așa încât Templul s-a umplut de nor, iar curtea [Pământul] s-a umplut de strălucirea slavei Celui-ce-Este”... Acest lucru se suprapune pe rezultatul în urma biruinței calului cel alb, îngerului sau solului Mielului Purpuriu chemat la sfârșit de istorie: „După aceea, am văzut coborându-se din Cer un alt înger, care avea o mare putere; și Pământul s-a luminat de slava [mesajului] lui. El a strigat cu glas tare și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare!»... Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare și a zis: «A așa va fi aruncat cu putere Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit!»”

„Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare și a zis: «Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit! Și nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbițe; nu se va mai găsi la tine niciun meșter în vreun meșteșug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, iar nu se va mai auzi în tine glasul mirelui și al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii Pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta și pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor, al sfinților și al tuturor celor ce au fost înjunghiați pe Pământ.»”

Toate profețiile escatologice au în vedere biruința Celui-ce-Este, răzbunarea celor aleși și judecarea întregului Pământ. Însuși visul pe care l-a avut împăratul Babilonului antic înfățișează acest lucru: „Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci, fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, iar nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul... Dar, în vremea acestor împărați, Iubirea Cerurilor va ridica o Împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor; ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, iar ea însăși va dăinui veșnic.”

„Luați aminte și veniți la Mine, ascultați, iar sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap și stăpânitor al popoarelor. Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști, iar popoare care nu te cunosc vor alerga la tine pentru Cel-ce-Este Iubirea ta, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește.”

„În Ziua aceea voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile, iar străinii nu-l vor mai supune. Ci vor sluji Celui-ce-Este Iubirea lor și împăratului lor David, pe care li-l voi scula. De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, și nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din țara cea depărtată și îți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște, iar nu le va mai tulbura nimeni. Căci Eu sunt cu tine ca să te izbăvesc; voi nimici toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici.”

„Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod și fără terafimi. După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Cel-ce-Este Iubirea lor și pe împăratul lor David, iar vor tresări la vederea Celui-ce-Este și a bunătății Lui în vremurile de pe urmă.”

„Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște – și anume pe robul Meu David –; el le va paște, el va fi păstorul lor. Eu, Cel-ce-Este, voi fi Iubirea lor, iar robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Cel-ce-Este, am vorbit!” „Robul Meu David va fi împărat peste ei și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele și le vor împlini. Vor locui iarăși în țara pe care am dat-o robului Meu Iacov și pe care au locuit-o și părinții voștri. Da, vor locui în ea ei, copiii lor și copiii copiilor lor pe vecie, iar robul Meu David va fi voievodul lor în veci. Voi încheia cu ei un legământ de pace [contract cărămiziu], care va fi un legământ veșnic cu ei; îi voi sădi, îi voi înmulți și voi pune Locașul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuința Mea [a Celui Purpuriu] va fi între ei; Eu voi fi Iubirea lor, iar ei vor fi poporul Meu. Și neamurile vor ști că Eu sunt Cel-ce-Este, care sfințește pe Israel, când Locașul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.” „Ca Oștirea Cerurilor, care nu se poate număra, și ca nisipul mării, care nu se poate măsura, așa voi înmulți sămânța robului Meu David și pe leviții care-Mi slujesc.”

„Iată, vin zile când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară. În vremea lui, Iuda va fi mântuit, iar Israel va avea liniște în locuința lui; și iată numele pe care i-l vor da (lui Israel): «Cel-ce-Este, Neprihănirea noastră»! De aceea, iată, vin Zile când nu se va mai zice: «Viu este Cel-ce-Este, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!» Ci se va zice: «Viu este Cel-ce-Este, care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările în care îi risipisem!» Și vor locui în țara lor.”

„În Ziua aceea, Odrasla Celui-ce-Este va fi plină de măreție și slavă, iar rodul țării va fi plin de strălucire și frumusețe pentru cei mântuiți ai lui Israel. Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi «sfânt» – oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.”

În acel timp când Cel Purpuriu Se va întoarce în Sion, iar cei aleși vor fi sigilați – pentru a fi protejați de judecățile care vor veni peste lume, așa cum copiii lui Israel au fost protejați în timp ce Egiptul se afla în jale în urma judecăților trimise de Cel Purpuriu –, Ioan a văzut pe lângă cei o sută patruzeci și patru de mii, în jurul lor, o mare mulțime de oameni, „pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, iar strigau cu glas tare și ziceau: «Mântuirea este a Iubirii noastre, care șade pe Tron [mântuirea este a Mielului]!»” Această gloată mare reprezintă pe toți aceia care în Ziua aceea se vor alipi de Cel-ce-Este Iubirea lui Israel, de Mielul Purpuriu care a fost de la început – Arhanghelul Purpuriu – în mijlocul poporului Său.

„Căci Cel-ce-Este va avea milă de Iacov, va alege iarăși pe Israel și-i va aduce iarăși la odihnă în țara lor; străinii se vor alipi de ei și se vor uni cu casa lui Iacov. Popoarele îi vor lua și-i vor aduce înapoi la locuința lor, iar casa lui Israel îi va stăpâni în țara Celui-ce-Este, ca robi și roabe [ca și aproapele(!) lor]. Vor ține astfel «robi» [subordonați] pe cei ce-i robiseră pe ei și vor stăpâni [vor fi lideri] peste asupritorii lor.”

„Neamuri vor umbla în lumina ta și împărați în strălucirea razelor tale. Ridică-ți ochii împrejur și privește: toți se strâng și vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, iar fiicele tale sunt purtate pe brațe. Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie; îți va bate inima și se va lărgi, căci bogățiile mării se vor întoarce spre tine, iar vistieriile neamurilor vor veni la tine... Căci pe mine mă așteaptă ostroavele, iar corăbiile din Tarsis sunt în frunte, ca să aducă înapoi, de departe, pe copiii tăi, cu argintul și aurul lor, pentru Numele Celui-ce-Este Iubirea ta, pentru Numele Sfântului lui Israel, care te proslăvește. Străinii îți vor zidi zidurile, iar împărații lor îți vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine. Porțile tale vor sta veșnic deschise – nu vor fi închise nici zi, nici noapte –, ca să lase să intre la tine bogăția neamurilor și împărații cu alaiul lor. Căci neamul și împărăția care nu-ți vor sluji vor pieri, iar neamurile acelea vor fi în totul nimicite.”

„Fiii asupritorilor tăi vor veni plecați înaintea ta și toți cei ce te disprețuiau se vor închina la picioarele tale și te vor numi «Cetatea Celui-ce-Este, Sionul Sfântului lui Israel». De unde erai părăsită și urâtă și nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam. Vei suge laptele neamurilor, vei suge țâța împăraților și vei ști astfel că Eu sunt Cel-ce-Este, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.”

„Dacă unele din familiile Pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Celui-ce-Este, nu va cădea ploaie [a doua Cincizecime] peste ele.”

„În vremurile de pe urmă, muntele Casei Celui-ce-Este va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălța deasupra dealurilor, iar popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el și vor zice: «Veniți, haidem să ne suim la muntele Celui-ce-Este, la Casa Iubirii lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!» Căci din Sion va ieși Legea, iar din Ierusalim, Cuvântul Celui-ce-Este. El [David] va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate... Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Celui-ce-Este Iubirea noastră, totdeauna și în veci de veci! În Ziua aceea voi aduna pe cei șchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniți și pe aceia pe care-i chinuisem. Din cei șchiopi voi face o rămășiță, iar din cei ce erau risipiți, un neam puternic; iar Cel-ce-Este va împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și până-n veac! Iar la tine, turn [portar] al turmei, deal al fiicei Sionului – la tine va veni și la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăția fiicei Ierusalimului!”

„Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?... Vei fi izbăvită [din Babilon], acolo te va răscumpăra Cel-ce-Este din mâna vrăjmașilor tăi... Scoală-te, fiica Sionului, și treieră! Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare și să închini Celui-ce-Este prada lor, să închini Iubirii întregului Pământ averile lor!”

„Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Cel-ce-Este, ca ploaia măruntă pe iarbă [a doua Cincizecime], care nu se bizuiește pe nimeni și nu atârnă de copiii oamenilor. Rămășița lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare și sfâșie, iar nimeni nu poate scăpa pe altul. Ți se va ridica mâna peste potrivnicii tăi, iar toți vrăjmașii tăi vor fi nimiciți!”

Cel-ce-Este Își va împlini repede lucrarea pe Pământ. Întoarcerea din captivitate a celor aleși, îndreptățirea lor înaintea tuturor neamurilor se va realiza rapid... Ziua aceea profetizată de toți prorocii Celui-ce-Este va fi o Zi scurtă; va începe ca „un hoț” sub binecuvântarea celei de-a doua Cincizecimi, ca o răpire, în care unul va fi binecuvântat, în timp ce cel de lângă el nu va primi nicio binecuvântare. Va fi o situație asemănătoare celei în care Iacov a fost binecuvântat de Isaac, în timp ce pentru Esau n-a mai rămas nimic. În zilele acelea va fi o discrepanță evidentă între cei roz [aleși] și cei gri. Alegerea s-a făcut zi de zi prin raportarea fiecăruia față de roz... Grâul și neghina, oile și caprele, fecioarele înțelepte și cele neînțelepte, cel „înțelept” și cel „nebun”... Cei roz și cei gri conviețuiesc împreună până în această Zi – zi în care se vor împlini cuvintele Omului Purpuriu: „Eu am venit să arunc un foc pe Pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, iar cât de mult doresc să se îndeplinească! Credeți că am venit să aduc pace pe Pământ? Eu vă spun: nu, ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi, iar doi, împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, iar fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei, iar fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii, iar nora, împotriva soacrei.”

„Fratele va da la moarte pe frate-său, iar tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților lor și-i vor omorî. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu [Celui-ce-Este], dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel până va veni Cel Purpuriu [în slavă].”

Într-adevăr, nu degeaba este profetizată sigilarea și protecția celor aleși; nu degeaba această vreme este numită „strâmtorare”. „În vremea aceea se va scula marele Arhanghel Miha-El, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi salvat – și anume oricine va fi găsit scris în carte.”

„Vor fi semne în Soare, în Lună și în stele. Și pe Pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe Pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci, vor vedea pe Cel Purpuriu venind pe un nor cu putere și slavă mare.”

„Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine când vei striga; cum va auzi, te va asculta. Cel-ce-Este vă va da pâine în necaz și apă în strâmtorare. Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeți pe el!», când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga [mesajul lui Ilie]. Veți socoti ca spurcat argintul care vă acoperă idolii și aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăție le vei arunca, iar le vei zice: «Afară cu voi de aici!» Atunci, El va da ploaie peste sămânța pe care o vei pune în pământ, iar pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă și hrănitoare.”

„Pe orice munte înalt și pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în Ziua marelui măcel, când turnurile [zeii Babilonului] vor cădea. Și lumina Lunii va fi ca lumina Soarelui, iar lumina Soarelui va fi de șapte ori mai mare, când va lega Cel-ce-Este vânătăile poporului Său și va tămădui rana loviturilor lui. Iată, Numele Celui-ce-Este vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă și un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, iar limba Lui este ca un foc mistuitor; suflarea Lui este ca un șuvoi ieșit din albie, care ajunge până la gât, ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii și să pună o zăbală înșelătoare în fălcile popoarelor. Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Celui-ce-Este, spre Stânca lui Israel. Și Cel-ce-Este va face să răsune glasul Lui măreț, Își va arăta brațul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii și al pietrelor de grindină.”

„Voi face din neprihănire o lege și din dreptate, o cumpănă; iar grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, iar apele vor îneca adăpostul minciunii.”

„În Ziua aceea însă, în Ziua când va porni Gog [„împăratul” Babilonului] împotriva pământului lui Israel, Mi se va sui în nări mânia aprinsă. O spun în gelozia și în focul mâniei Mele: «În Ziua aceea, va fi un mare cutremur în țara lui Israel. Peștii mării și păsările cerului vor tremura de Mine, fiarele câmpului și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, iar toți oamenii care sunt pe fața pământului; munții se vor răsturna, pereții stâncilor se vor prăbuși, iar toate zidurile vor cădea la pământ.» Atunci, voi chema groaza împotriva lui [Babilonului] pe toți munții Mei; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. Îl voi judeca prin ciumă și sânge, printr-o ploaie năprasnică și prin pietre de grindină; voi ploua foc și pucioasă peste el, peste oștile lui și peste popoarele cele multe care vor fi cu el. Îmi voi arăta astfel mărimea și sfințenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulțimii neamurilor și vor ști că Eu sunt Cel-ce-Este.”

Același lucru i s-a arătat și lui Ioan, pe insula Patmos: „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în Cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: «Împărăția lumii a trecut în mâinile Iubirii noastre și ale unsului Său, iar el va împărăți în vecii vecilor.» Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea Celui-ce-Este pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu fețele la pământ și s-au închinat Iubirii, iar au zis: «Îți mulțumim, Cel-ce-Ești Iubirea, Atotputernice, care ești și care erai și care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morți, să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari, iar să prăpădești pe cei ce prăpădesc Pământul!» Și Templul Iubirii, care este în Cetate, a fost deschis, iar s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare.”

„Al cincilea [înger cu potirul judecății] a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei [Babilonului]. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere; și au hulit Iubirea Cetății din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele, iar nu s-au pocăit de faptele lor.”

„Al șaselea [înger cu potirul judecății] a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului [Șarpele], din gura fiarei [Babilonului] și din gura prorocului mincinos [Antihristul] trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații Pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul Zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic... Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon [Salem].”

„Al șaptelea [înger cu potirul judecății] a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din Tron, a ieșit un glas tare, care zicea: «S-a isprăvit!» Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, iar s-a făcut un mare cutremur de pământ – așa de tare cum, de când este omul pe Pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare [Babilonul] a fost împărțită în trei părți [dezbinarea „alianței” gri], iar cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Iubirea Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit, iar munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Cel-ce-Este din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.”

„Apoi am văzut Cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă «Cel credincios» și «Cel adevărat», iar El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: «Cuvântul Iubirii». Oștile din Cetate Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Cel-ce-Este. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: «Împăratul împăraților și Domnul domnilor». Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în Soare. El a strigat cu glas tare și a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: «Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al Iubirii, ca să mâncați carnea împăraților, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor și a călăreților, iar carnea a tot felul de oameni, slobozi și robi, mici și mari!» Și am văzut fiara [Babilonul] și pe împărații Pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă. Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos [Antihristul, ex-heruvimul], care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor.”

Toată Revelația primită de Ioan este structurată în jurul luptei dintre roz și gri, între cei aleși și cei lăsați de o parte – între Israel și Babilon –; excepție de la această luptă fac primele capitole, care descriu evoluția creștinismului de la iudaism la păgânătate, de la creștinism autentic la Babilon. Tot în excepție se încadrează ultimele capitole, care descriu biruința finală a Iubirii în războiul început în Cetate împotriva lui ex-Lucifer și a ex-heruvimilor lui, precum și împotriva agenților lor umani de pe Pământ. Aproape în întregime, viziunea primită de Ioan prezintă tema răzbunării celor aleși și a judecării celor ce de-a lungul istoriei au fost instrumente de persecuție, teroare, moarte și măcel. Ioan scrie: „Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar [de aramă, simbol al Pământului] sufletele [mărturia istoriei] celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului Celui-ce-Este și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor Pământului?» Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă și i s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei.”

„Și am auzit un glas din Cer care zicea: «Ferice de acum încolo de morții care mor în Cel-ce-Este!» «Da», zice Cel Purpuriu, «ei se vor odihni [puțină vreme în mormânt] de ostenelile lor, căci faptele [contractului cărămiziu] lor îi urmează!»”

„Îți mulțumim, Cel-ce-Ești Iubirea, Atotputernice, care ești și care erai și care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morți, să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari, iar să prăpădești pe cei ce prăpădesc Pământul!” „Pentru că păcatele ei (Babilonului) s-au îngrămădit și au ajuns până în Cetate, iar Cel-ce-Este Și-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea și întoarceți-i de două ori cât faptele ei; turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!”

„Al treilea [înger cu potirul judecății] a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: «Drept ești Tu, Cel-ce-Ești, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge; iar sunt vrednici.» Și am auzit altarul [Golgota Celui Purpuriu] zicând: «Da, Cel-ce-Ești Iubirea, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!»”

Așa cum am mai spus, Cel-ce-Este a fost supărat pe poporul Său ales pentru încălcarea termenilor contractului purpuriu, iar în supărarea Sa a permis ca Israelul să fie târât în captivitatea babiloniană. Mai târziu, toate celelalte împărății care au urmat au profitat de această distanțare a Iubirii față de poporul Său, exagerând prin persecuție, teroare și atrocitate până acolo că, în ultimă instanță, au stârnit gelozia Iubirii față de poporul Său; iar în urma cercetării Sale, toate neamurile au fost găsite vinovate înaintea Celui-ce-Este pentru modul în care s-au purtat cu aleșii Săi, cu Israel.

„Atunci, Cel-ce-Este S-a aprins de mânie împotriva poporului Său și a urât moștenirea Lui. I-a dat în mâinile neamurilor, cei ce îi urau au stăpânit peste ei, iar vrăjmașii lor i-au asuprit și au fost smeriți sub puterea lor. El de mai multe ori i-a izbăvit, dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor și au ajuns nenorociți prin nelegiuirea lor. Dar El le-a văzut strâmtorarea când le-a auzit strigătele. Și-a adus aminte de legământul Său și a avut milă de ei după bunătatea Lui cea mare: a stârnit pentru ei mila tuturor celor ce-i țineau prinși de război. Scapă-ne, Cel-ce-Ești, Iubirea noastră, și strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt și să ne fălim cu lauda Ta!”

„În curând, cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă și nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Cel-ce-Este Iubirea ta, care stârnesc marea și fac să-i urle valurile, iar al cărui Nume este Cel-ce-Este. Eu pun cuvintele Mele în gura ta și te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind Ceruri noi, să întemeiez un Pământ nou și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»... Trezește-te, trezește-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mâna Celui-ce-Este potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul amețelii!... Iată că îți iau din mână potirul amețelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el, iar îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îți ziceau: «Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!» Îți făceai atunci spinarea ca un pământ și ca o uliță pentru trecători.”

„Ți-am întins o cursă, și ai fost prins, Babilonule, fără să te aștepți. Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Celui-ce-Este. Cel-ce-Este Și-a deschis casa de arme și a scos din ea armele mâniei Lui, căci aceasta este o lucrare a Celui-ce-Este Iubirea în țara haldeenilor [tot Pământul]... Copiii lui Israel și copiii lui Iuda sunt apăsați împreună; toți cei ce i-au dus robi îi opresc, iar nu vor să le dea drumul. Dar puternic este Răzbunătorul lor – El, al cărui Nume este Cel-ce-Este! El le va apăra pricina, ca să dea odihnă țării și să facă pe locuitorii Babilonului să tremure. Sabia împotriva haldeenilor, împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor și înțelepților lui! Sabia împotriva prorocilor minciunii, ca să ajungă ca niște oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămână încremeniți!”

„Iată, vine un popor de la miazănoapte și un neam mare, iar niște împărați puternici [cei cărămizii] se ridică de la marginile Pământului. Poartă arc și suliță, sunt necruțători și fără milă; glasul le mugește ca marea; sunt călare pe cai, ca un om gata de luptă împotriva ta, fiica Babilonului! Împăratul Babilonului aude vestea, mâinile i se slăbesc, iar îl apucă groaza, ca durerea pe o femeie care naște… Iată, vrăjmașul se suie ca un leu de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinței tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo și voi pune peste ei pe acela pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Iar care căpetenie Îmi va sta împotrivă?... De strigătul luării Babilonului se cutremură Pământul, iar se aude un strigăt de durere printre neamuri.”

„Dar niște zvonuri venite de la răsărit și de la miazănoapte îl vor înspăimânta [pe Babilon], iar atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească și să nimicească cu desăvârșire pe mulți. Își va întinde corturile palatului său între mare [mulțimi de oameni] și muntele cel slăvit și sfânt [Salem]. Apoi își va ajunge sfârșitul, iar nimeni nu-i va fi într-ajutor.”

„După cum, când se găsește zeamă într-un strugure, se zice: «Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!», tot așa și Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul. Voi scoate o sămânță din Iacov, iar din Iuda, un moștenitor al munților Mei; aleșii Mei vor stăpâni țara, iar robii Mei vor locui în ea... Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veți fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete. Iată că robii Mei se vor bucura, iar voi vă veți rușina. Iată că robii Mei vor cânta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veți striga de durerea pe care o veți avea în suflet, iar vă veți boci de mâhnit ce vă va fi duhul... Așa că cine se va binecuvânta în țară se va binecuvânta în Iubirea Adevărului [Cel Purpuriu], iar cine va jura în țară va jura pe Iubirea Adevărului [Cel Purpuriu], căci vechile suferințe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei. Căci iată, Eu fac Ceruri noi și un Pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute, iar nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, iar pe poporul lui, în bucurie.”

„Apoi, o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Celui-ce-Este Se va odihni peste el – duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Cel-ce-Este. Plăcerea lui va fi frica de Cel-ce-Este; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, iar va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării... Va lovi Pământul cu toiagul cuvântului Lui [Celui-ce-Este], iar cu suflarea buzelor Lui [Celui-ce-Este] va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor sale, iar credincioșia, brâul mijlocului său. Atunci, lupul va locui împreună cu mielul, iar pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună, iar le va mâna un copilaș.”

„Șapte femei [„Biserici” – Babilonul] vor apuca în ziua aceea un singur bărbat [Odrasla] și vor zice: «Vom mânca pâinea noastră înșine [„teologia” gri] și ne vom îmbrăca în hainele noastre înșine [„neprihănirea” gri]; numai fă-ne să-ți purtăm numele și ia ocara de peste noi!» În vremea aceea, Odrasla Celui-ce-Este va fi plină de măreție și slavă, iar rodul țării va fi plin de strălucire și frumusețe pentru cei mântuiți ai lui Israel. Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi «sfânt» – oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim. După ce va spăla Cel-ce-Este murdăriile fiicelor Sionului și va curăți Ierusalimul de vinovăția de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecății și cu duhul nimicirii, Cel-ce-Este va așeza, peste toată întinderea muntelui Sionului și peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua și un foc de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost – o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei și ca loc de adăpost și de ocrotire împotriva furtunii și a ploii.”

„Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe robul Meu, Odrasla. Căci iată că numai spre piatra aceasta... sunt îndreptați șapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, iar într-o singură Zi voi înlătura nelegiuirea țării acesteia. În Ziua aceea... vă veți pofti unii pe alții sub viță și sub smochin [contract cărămiziu].”

„Iată că un om al cărui nume este Odrasla [„cel-care-răsare”] va răsări din locul lui și va zidi [va înălța(!)] Templul Celui-ce-Este. Da, El va zidi [va răsări(!)] Templul Celui-ce-Este, va purta podoabă împărătească, va ședea și va stăpâni pe tronul lui, va fi preot pe Tronul Lui [Celui Purpuriu], iar o desăvârșită unire va domni între ei amândoi [Tată Purpuriu și fiu cărămiziu].”

„În Ziua aceea, vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la el, iar slava va fi locuința lui. În Ziua aceea, Cel-ce-Este Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, iar și în ostroavele mării. El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda de la cele patru capete ale Pământului. Pizma lui Efraim va înceta, iar vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, iar Iuda nu va mai fi vrăjmaș lui Efraim, ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus și vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom și Moab vor fi prada mâinilor lor, iar fiii lui Amon le vor fi supuși.”

Este foarte ciudat (cel puțin!) cum zeii, cu interpretările lor asupra profețiilor, sunt din nou exact la polul opus față de declarațiile profețiilor în sine. Ce zic? Zic că s-au străduit din greu acești zei să asocieze profețiile despre Odrasla lui David – sau Vlăstarul lui – cu Omul Purpuriu. Cum poți să fii atât de determinat să demonstrezi ceva, iar a fi exact în contradicție cu mesajul Scripturilor!? Orice copil în cele teologice poate să deducă simplu că Odrasla – Vlăstarul – își face apariția în istorie într-un moment escatologic, adică aproape de finalul a tot ceea ce există gri pe Pământ și în Univers. Este atât de simplu: Odrasla este asociată cu: „va lovi Pământul cu toiagul cuvântului lui” sau „suflarea buzelor lui va omorî pe cel rău”. Este clar vorba de sfârșit, de momentul judecății, deși nu este vorba de cuvântul său (al mesagerului), sau de suflarea buzelor sale. Este vorba despre o reprezentare a autorității Celui-ce-Este, este vorba de o misiune încredințată de Cel-ce-Este – o misiune exact pentru acel moment al istoriei: «Ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem.»; «Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa!»; «Ca să le dea hrana la vremea hotărâtă.»; «Ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită». „Căci el va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului.” „Acela are lopata în mână; își va curăța aria cu desăvârșire și își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” La fel cum același moment escatologic este descris prin cuvintele: „Poruncește portarului să vegheze.” și „Portarul îi deschide [la porunca Celui-ce-Este], iar oile aud glasul lui [autoritatea Celui ce trimite]; el își cheamă oile pe nume.” Când? În momentul căderii Babilonului!

Misiunea odraslei este asociată (a) cu Ceruri noi și un Pământ nou: „Atunci, lupul va locui împreună cu mielul.”, „Vă veți pofti unii pe alții sub viță și sub smochin.”; (b) cu răscumpărarea și mântuirea lui Israel: „Pentru cei mântuiți ai lui Israel.”, „Voi înlătura nelegiuirea țării acesteia.”, „Să răscumpere rămășița poporului Său risipit.”; (c) cu reașezarea slavei inițiale a Celui Purpuriu în mijlocul poporului ales: „Un nor de fum ziua și un foc de flăcări strălucitoare noaptea.”; (d) cu rezidirea Templului: „Va zidi Templul Celui-ce-Este.”; (e) cu domnia pe scaunul de domnie al lui David: „Va purta podoabă împărătească, va ședea și va stăpâni pe scaunul lui de domnie.”; (f) cu preoția împărătească (de tip „prim-născut”, Țadoc – roz): „Va fi preot pe scaunul lui de domnie.”; (g) cu o relație specială între el și Cel Purpuriu, de tip Tată Purpuriu-fiu cărămiziu: „O desăvârșită unire va domni între ei amândoi.”; (h) cu reprezentarea unui nou contract (cărămiziu); iar (i) cu o misiune specială: „Va fi ca un steag pentru popoare.”, „El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda de la cele patru capete ale Pământului.”; (j) ca instrument de răzbunare și expresie a dreptății Celui-ce-Este: „Vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți.”, iar „vor zbura pe umărul filistenilor la apus și vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom și Moab vor fi prada mâinilor lor, iar fiii lui Amon le vor fi supuși.”

Este evident că niciuna dintre aceste profeții nu a fost împlinită de Omul Purpuriu, la care se pot adăuga o mulțime de alte profeții despre robul Celui-ce-Este, pe care Omul Purpuriu nu le-a împlinit, pentru că nu au făcut parte din misiunea Lui.

Pentru a înțelege rolul odraslei – al robului și al moștenitorului – ar trebui să mergem la originea acestei promisiuni. Această promisiune se regăsește din vremuri străvechi în patriarhi, în judecători, până și în Moise, deși această profeție a fost conturată în detalii abia de către prorocul Natan, prin care Cel Purpuriu îi promitea lui David următoarele: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi [înălța] Numelui Meu o Casă, iar Voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. Eu [Cel Purpuriu] îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, iar scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”

„Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine – și anume pe unul din fiii tăi –, iar-i voi întări domnia. El Îmi va zidi [înălța] o Casă, iar-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu; iar nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta. Îl voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea, iar în Împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.”

Trebuie scoase în evidență câteva aspecte: Cel Purpuriu avea să fie Tată acestui fiu – Odraslă sau moștenitor. Cu alte cuvinte, acest fiu urma să fie înfiat de Cel Purpuriu, așa cum Cel Purpuriu a fost înfiat de Cel Albastru. Acest fiu urma să aibă o relație specială cu Tatăl său, Cel Purpuriu. Pe când Cel Purpuriu este Leul și Rădăcina lui David, fiul este Odrasla lui David, iar implicit Odrasla Rădăcinii lui David. Este evident că Cel Purpuriu nu poate să fie în acest raport decât una dintre posibilități: fie Rădăcina, fie Odrasla; fie Tatăl, fie fiul. Având în vedere că El este Cel care face promisiunea, referindu-Se la un urmaș al lui David, se deduce simplu că El este doar Rădăcina lui David, iar-i doar Tată în raport cu acest urmaș, fiu, moștenitor. Pe lângă toate acestea, se înțelege din afirmația „Îl voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea, și în Împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie” că fiul nu va muri niciodată, iar scaunul lui de domnie va fi veșnic; această stabilire veșnică cere ca apariția acestui fiu să fie la final de istorie, iar înscăunarea sa la final de istorie să se prelungească în veșnicii. În suportul acestor afirmații vine interpretarea dată de Daniel visului pe care l-a avut împăratul Babilonului din antichitate: „Dar, în vremea acestor împărați, Iubirea Cetății va ridica o Împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, iar ea însăși va dăinui veșnic.”

În sprijinul acestor afirmații vin psalmiștii și toți ceilalți profeți. Amintesc doar psalmul lui Solomon scris pentru fiul său, recunoscând astfel că nu el a fost cel amintit de Natan, iar Templul pe care l-a construit el Iubirii nu a fost cel vizat. În plus, această profeție este strict escatologică (despre sfârșit): „O, Iubire, dă judecățile Tale împăratului și dă dreptatea Ta fiului Împăratului! Și el va judeca pe poporul Tău cu dreptate și pe nenorociții Tăi cu nepărtinire... El va face dreptate nenorociților poporului, va scăpa pe copiii săracului și va zdrobi pe asupritor. Așa că se vor teme de Tine cât va fi Soarele și cât se va arăta Luna, din neam în neam; va fi ca o ploaie [a doua Cincizecime] care cade pe un pământ cosit [seceriș], ca o ploaie repede care udă câmpia.”

„În zilele lui va înflori cel neprihănit și va fi belșug de pace [contract cărămiziu] până nu va mai fi Lună. El va stăpâni de la o mare la alta și de la râu până la marginile Pământului. Locuitorii pustiei își vor pleca genunchiul înaintea lui, iar vrăjmașii vor linge țărâna... Da, toți împărații se vor închina înaintea lui, iar toate neamurile îi vor sluji. Căci el va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor. Va avea milă de cel nenorocit și de cel lipsit și va scăpa viața săracilor; îi va izbăvi de apăsare și de silă, iar sângele lor va fi scump înaintea lui. Ei vor trăi și-i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el, iar-l vor binecuvânta în fiecare zi. Va fi belșug de grâu [Cincizecime] în țară până în vârful munților, iar spicele lor se vor clătina ca și copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăți ca iarba pământului. Numele lui va dăinui pe vecie: cât Soarele îi va ține numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alții, iar toate neamurile îl vor numi fericit. Binecuvântat să fie Cel-ce-Este Iubirea lui Israel, singurul care face minuni [Cincizecime]! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot Pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!”

Această afirmație „Tot Pământul să se umple de slava Lui” reprezintă biruința Iubirii asupra Babilonului, pentru că o regăsim în afirmația în legătură cu marele sol și cu rezultatul strigătului său: „După aceea, am văzut coborându-se din Cetate [trimis de Cetate] un alt înger [mesager], care avea o mare putere [autoritate]; și Pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat... «A căzut, a căzut Babilonul cel mare!»”

Sunt mulți psalmii care vorbesc despre acest moment al venirii împăratului; dau doar câteva exemple din ceea ce ne-a lăsat David: „Toate marginile Pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Cel-ce-Este; toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta. Căci a Celui-ce-Este este Împărăția, iar El stăpânește peste neamuri.”

„O, cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Când va aduce Cel-ce-Este înapoi pe prinșii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli, iar Israel se va bucura.”

„Ascultă, Cel-ce-Ești, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! De la capătul Pământului [țară îndepărtată] strig către Tine cu inima mâhnită și zic: «Du-mă pe stânca [Sion] pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!» Căci Tu ești un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmașului. Aș vrea să locuiesc pe vecie în Cortul Tău, să alerg la adăpostul aripilor Tale. Căci Tu, Cel-ce-Ești, îmi asculți juruințele, Tu îmi dai moștenirea celor ce se tem de Numele Tău. Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească-i-se anii pe vecie! În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea Iubirii! Fă ca bunătatea și credincioșia Ta să vegheze asupra lui! Atunci, voi cânta neîncetat Numele Tău, iar zi de zi îmi voi împlini juruințele.”

„Ferice de cel pe care-l alegi Tu și pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău. În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni, Iubirea mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale Pământului și ale mării!... Cei ce locuiesc la marginile Pământului se înspăimântă de minunile Tale. Tu umpli de veselie [contract cărămiziu] răsăritul și apusul îndepărtat. Tu cercetezi Pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia, iar-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătățile Tale, iar pașii Tăi varsă belșugul. Câmpiile pustiei sunt adăpate, iar dealurile sunt încinse cu veselie. Pășunile se acoperă de oi, iar văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie și cântă.”

„Cel-ce-Este să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Fața Lui, ca să se cunoască pe Pământ calea Ta, iar printre toate neamurile, mântuirea Ta! Te laudă popoarele, Cel-ce-Ești; toate popoarele Te laudă. Se bucură neamurile și se veselesc, căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire, iar povățuiești neamurile pe Pământ. Te laudă popoarele, Cel-ce-Ești; toate popoarele Te laudă. Pământul își dă roadele. Cel-ce-Este, Iubirea noastră, ne binecuvântează; Cel-ce-Este ne binecuvântează, iar toate marginile Pământului se tem de El.”

„Ferice de poporul care cunoaște sunetul trâmbiței, care umblă în lumina Feței Tale, Cel-ce-Ești! El se bucură neîncetat de Numele Tău și se fălește cu dreptatea Ta. Căci Tu ești fala puterii lui, iar în bunăvoința Ta ne ridici puterea noastră. Căci Cel-ce-Este este scutul nostru, iar Sfântul lui Israel este Împăratul nostru. Atunci ai vorbit într-o vedenie preaiubitului Tău și ai zis: «Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tânăr; am găsit pe robul Meu David și l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt. Mâna Mea îl va sprijini, iar brațul Meu îl va întări. Vrăjmașul nu-l va prinde, iar cel rău nu-l va apăsa, ci voi zdrobi dinaintea lui pe potrivnicii lui, iar voi lovi pe cei ce-l urăsc. Credincioșia și bunătatea Mea vor fi cu el, iar tăria lui se va înălța prin Numele Meu. Voi da în mâna lui marea, iar în dreapta lui râurile. El Îmi va zice: „Tu ești Tatăl meu, Iubirea mea și Stânca mântuirii mele!”, iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împărații Pământului. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea, iar legământul Meu îi va fi neclintit. Îi voi face veșnică sămânța, iar scaunul lui de domnie, ca zilele Cerurilor. Dacă fiii lui(!) vor părăsi Legea Mea și nu vor umbla după poruncile Mele, dacă vor călca orânduirile Mele și nu vor păzi poruncile Mele, atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua și nelegiuirile cu lovituri, dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei și nu-Mi voi face credincioșia de minciună; nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele. Am jurat odată pe sfințenia Mea: să mint Eu oare pe David? Sămânța lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca Soarele; ca Luna va dăinui pe vecie și ca martorul credincios din cer.»”

În lumina profeției lui Natan cu privire la David, dar și în lumina acestor psalmi, avem cheia de descifrare a tuturor profețiilor cu privire la David – fiu, moștenitor, împărat –, pentru că majoritatea profețiilor îl au în vedere pe el, nu pe Omul Purpuriu; sunt câteva profeții excepționale care au avut o dublă aplicabilitate sau o aplicabilitate parțială, atât în Omul Purpuriu, cât și în moștenitor. Una dintre aceste profeții cu aplicabilitate dublă a fost cea dată prin Moise: „Cel-ce-Este Iubirea ta îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el!... Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, iar el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.”

Până și profețiile vechi, de dinainte de profeții scriitori, îl au mai mult în vedere pe moștenitor decât pe Omul Purpuriu: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Șilo [moștenitorul], iar de el vor asculta popoarele”. Iertată să-mi fie îndrăzneala, dar această profeție nu s-a împlinit în Omul Purpuriu! Dacă se îndeplinea, nu ar fi fost omorât de romani, iar creștinismul nu ar fi fost persecutat de iudei și neamuri; la venirea Omului Purpuriu nimeni nu a ascultat de El, iar când va reveni se vor împlini cuvintele: „Împărații Pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: «Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, iar cine poate sta în picioare?»”; or, atitudinea aceasta este mai mult frică de pedeapsă decât „ascultare”.

În categoria profețiilor vechi se încadrează și profeția făcută de Balaam: „Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari. Cel ce se naște din Iacov domnește ca stăpânitor, iar pierde pe cei ce scapă din cetăți.” Din nou, această profeție nu s-a împlinit cu ocazia venirii Omului Purpuriu, care a zis despre Sine: „Cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” „Căci Omul Purpuriu a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” „Căci Omul Purpuriu n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!”

Nimeni la venirea Omului Purpuriu nu a fost „nimicit”; El nu S-a făcut stăpân nici măcar peste staulul în care S-a născut, nici măcar peste Betleem, Nazaret sau Israel. Aceste profeții se încadrează în promisiunea pe care a făcut-o Cel Purpuriu lui David, fiului Său: «Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa.»; «Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.»; «Dar cinstea de a ședea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia [doi] pentru care a fost pregătită.»; «Celui [unic] ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul [Sionul] Celui-ce-Este.»; «Cel [unic] ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte [nimicire].»; «Celui [unic] ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă [din chivotul legământului; trebuie să fie Mare-Preot ca să aibă acces în Sfânta Sfintelor].»; «Celui [unic] ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier, iar le va zdrobi ca pe niște vase de lut.»; «Cel [unic] ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții.»; «Pe cel [unic] ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Iubirii Mele, iar nu va mai ieși din el.»; «Celui [unic] ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit, iar am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.»

Toate aceste promisiuni în legătură cu biruința sunt făcute la singular, pentru că sunt adresate unui mesager, unui rob; ele nu au legătură cu un înger, pentru că unui înger nu i se potrivesc astfel de promisiuni. Este evident că Omul Purpuriu Și-a avut în vedere alesul atunci când a făcut aceste promisiuni; Atotștiința știa că, în momentul apariției solului Său, Biserica urma să fie în situația de a-și fi pierdut lumina, iar puterea duhului Cincizecimii care a condus-o pe parcursul istoriei a părăsit-o. Însăși guvernarea avea să fie schimbată la venirea moștenitorului. Oarecum, scena în care Esau și-a pierdut dreptul de întâi-născut, pentru că și l-a vândut pe o ciorbă, se repetă, căci tot așa „creștinismul” devenit Babilon și-a pierdut binecuvântarea primei Cincizecimi în favoarea celui (celor) binecuvântați de a doua Cincizecime; și-au pierdut-o mâncând din spurcăciunile Babilonului – spurcăciuni „gătite” de zei.

Acesta este motivul pentru care ispravnicul credincios și înțelept este pus de Stăpân peste slugile Sale, peste ceata slugilor Sale, „ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită”. În acest context se face auzită strigarea: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”, iar cei aleși au intrat la ospăț cu cel care a făcut strigarea. Așa se înțeleg cuvintele: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape – chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultați-Mă dar, iar veți mânca ce este bun, iar sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luați aminte și veniți la Mine, ascultați, iar sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap și stăpânitor al popoarelor. Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști, iar popoare care nu te cunosc vor alerga la tine pentru Cel-ce-Este Iubirea ta, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește.”

„De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine; Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit și te voi strânge de la apus. Voi zice miază-noapții: «Dă încoace!» și miază-zilei: «Nu opri, ci adu-Mi fiii din țările depărtate și fiicele de la marginea Pământului: pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit.» Scoate afară poporul cel orb, care totuși are ochi, și surzii, care totuși au urechi. Să se strângă toate neamurile, iar să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-a făcut cele dintâi prorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: «Adevărat!» Voi sunteți martorii Mei, voi și robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu-Sunt [Cel Purpuriu]: înainte de Mine n-a fost făcut nicio Iubire, iar după Mine nu va fi; Eu, Eu sunt Cel-ce-Este, iar afară de Mine nu este niciun Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am prorocit: nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteți martori – zice Cel-ce-Este – că Eu-Sunt Iubirea. Eu sunt de la început, iar nimeni nu izbăvește din mâna Mea. Când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?”

„Acum, Iacov nu va mai roși de rușine și nu i se va mai îngălbeni fața acum. Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinți Numele; vor sfinți pe Sfântul lui Iacov, iar se vor teme de Iubirea lui Israel. Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere, iar cei ce cârteau vor lua învățătură.”

„Ci iată legământul [contractul cărămiziu] pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, iar Eu voi fi Iubirea lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște pe Cel-ce-Este!», ci toți Mă vor cunoaște – de la cel mai mic până la cel mai mare –, căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” „Căci Pământul va fi plin de cunoștința slavei Celui-ce-Este, ca fundul mării de apele care-l acoperă.”

Însă robul Celui-ce-Este nu este doar un simplu bucătar chemat spre a pregăti o hrană pentru momentul venirii Celui-ce-Vine. Nu! Rolul lui sau misiunea lui este mai complexă. El este chemat să secere pentru Iubire: „Iată, te fac o sanie ascuțită, nouă de tot, cu mulți dinți; vei zdrobi, vei sfărâma munții și vei face dealurile ca pleava. Le vei vântura, iar le va lua vântul, iar un vârtej le va risipi; dar tu te vei bucura în Cel-ce-Este, te vei făli cu Sfântul lui Israel.” „Scoală-te, fiica Sionului, și treieră! Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare și să închini Celui-ce-Este prada lor, iar să închini Iubirii întregului Pământ averile lor!”

„Iată, ridic împotriva Babilonului și împotriva locuitorilor Haldeei [întreg Pământul] un vânt nimicitor. Trimit împotriva Babilonului niște vânturători care-l vor vântura, iar-i vor goli țara. Vor veni din toate părțile asupra lui în Ziua nenorocirii.”

„Dar, în vremea acestor împărați, Iubirea Cetății va ridica o Împărăție [Salem] care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, iar ea însăși va dăinui veșnic.” „Tu te uitai la el, iar s-a dezlipit o piatră [din stânca – Avraam] fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci, fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună, iar s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare [Salem], iar a umplut tot Pământul.”

„Neamuri vor mugi cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Cel-ce-Este, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vântului, ca nisipul luat de vârtej.” „Dar mulțimea vrăjmașilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, iar mulțimea asupritorilor va fi ca pleava care zboară; iar aceasta deodată, într-o clipă.”

„Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă! Să-și învioreze popoarele puterea, să înainteze și să vorbească! Să ne apropiem și să ne judecăm împreună. Cine a ridicat [pe „cel-care-răsare”] de la „Răsărit” pe acela pe care, în neprihănirea Lui, Îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri și împărați? Cine le face sabia nisip, iar arcul, o pleavă luată de vânt? El îi urmărește, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui. Cine a făcut și a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început: Eu, Cel-ce-Este – Cel-Dintâi și Cel-Neschimbător până în cele din urmă veacuri.”

„Iată că vine de la Cel-ce-Este un om tare și puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari șuvoaie de ape... Pentru că ziceți: «Noi am făcut un legământ cu moartea [„Hotărât că nu veți muri” – Șarpele], am făcut o învoială cu Locuința morților [„suflet nemuritor”]: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul, iar ca adăpost, minciuna!» De aceea, așa vorbește Cel-ce-Este Iubirea: «Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă. Voi face din neprihănire [contract cărămiziu] o lege și din dreptate, o cumpănă; iar grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, iar apele vor îneca adăpostul minciunii. Așa că legământul vostru cu moartea va fi nimicit, iar învoiala voastră cu Locuința morților nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veți fi striviți de ea. Ori de câte ori va trece, vă va apuca; căci va trece în toate diminețile, zi și noapte, iar numai vuietul ei vă va îngrozi.»”

„Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. Cel-ce-Este a făcut lucrul acesta, iar este o minunăție înaintea ochilor noștri. Aceasta este Ziua pe care a făcut-o Cel-ce-Este: să ne bucurăm și să ne veselim [contract cărămiziu] în ea! Cel-ce-Ești, ajută! Cel-ce-Ești, dă izbândă! Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Celui-ce-Este!” „Iată, voi aduce pe robul Meu, Odrasla. Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptați șapte ochi [duhul Celui-ce-Este].” „Tu te uitai la el, iar s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului, iar le-a făcut bucăți.”

„Celui ce va birui... Îi voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește.” „Acesta este cuvântul Celui-ce-Este către fiul lui David și sună astfel: «Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin duhul Meu... fiul lui David va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului... Căci cine disprețuiește Ziua începuturilor slabe? Aceștia șapte [ochi] vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui fiului lui David. Aceștia șapte sunt ochii [duhul] Celui-ce-Este [Cel Purpuriu], care cutreieră tot Pământul.»”

„În Ziua aceea – zice Cel-ce-Este – voi chema pe robul Meu, fiul lui David; îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău, iar voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului și pentru casa lui Iuda. Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, iar când va închide el, nimeni nu va deschide. Îl voi împlânta ca pe un drug într-un loc tare, iar va fi un scaun de slavă pentru casa tatălui său.”

„În Ziua aceea – zice Cel-ce-Este – voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, iar-l voi zidi iarăși cum era odinioară, ca să stăpânească rămășița Edomului [fiii celui ce și-a vândut pe o ciorbă dreptul de întâi-născut] și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu – zice Cel-ce-Este – care va împlini aceste lucruri. Iată, vin zile – zice Cel-ce-Este – când plugarul va ajunge pe secerător, iar cel ce calcă strugurii, pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura din munți, iar va curge de pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăși cetățile pustiite și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea vinul, vor face grădini, iar le vor mânca roadele. Îi voi sădi în țara lor, iar nu vor mai fi smulși din țara pe care le-am dat-o – zice Cel-ce-Este Iubirea ta.”

„Vorbește fiului lui David și spune-i: «Voi clătina cerurile și Pământul! Voi răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, iar voi nimici puterea împărățiilor neamurilor! Voi răsturna atât carele de război, cât și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ, iar unul va pieri ucis de sabia altuia! În Ziua aceea – zice Cel-ce-Era – pe tine, fiul lui David, robul Meu – zice Cel-ce-Este (/Α\) – te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales – zice Cel-ce-Vine.»”

„Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da fiul Omului Purpuriu; căci Tatăl [Cel Purpuriu], adică Însuși Iubirea, pe el l-a însemnat cu pecetea Lui.” „Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea Iubirii.” „Să faci și o tablă de aur curat și să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: «Sfințenie Celui-ce-Este».” „Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți [contract cărămiziu]: o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel.” „Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea Celui-ce-Este.”

În legătură cu relația dintre Omul Purpuriu ca Tată și Odrasla ca fiu, mai sunt câteva aspecte de clarificat. Așa cum am arătat, sunt anumite profeții care se suprapun peste ambele misiuni – atât a Omului Purpuriu, cât și a robului cărămiziu –, dar și profeții pe care doar unul dintre cei doi urma să le împlinească, pentru că practic era imposibil să fie împlinite într-o singură persoană, aceste profeții fiind într-o contradicție de sens:

(a) În timp ce Omul Purpuriu S-a născut, conform profeției lui Mica, în Betleem, Odrasla urma să fie chemată dintr-o „țară îndepărtată”: „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânța lui Avraam, prietenul Meu! Tu, pe care te-am luat de la marginile Pământului și pe care te-am chemat dintr-o țară depărtată, căruia ți-am zis: «Tu ești robul Meu, te aleg, iar nu te lepăd!»”, „De la marginile Pământului auzim cântând: «Slavă celui neprihănit!», dar eu zic: «Sunt pierdut!»”.

(b) În timp ce Omul Purpuriu avea să moară ca jertfă pentru păcat, Odrasla avea să trăiască fără a muri: „Din neam în neam îți voi pomeni numele; de aceea, în veci de veci te vor lăuda popoarele.”, „Sămânța lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca Soarele.”, „Numele lui va dăinui pe vecie: cât Soarele îi va ține numele.”, „Îi voi face veșnică sămânța, iar scaunul lui de domnie, ca zilele Cerurilor.”, „El va face ca domnia lui să crească, iar o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui.”, „Și robul Meu David va fi voievodul lor în veci.”, „Ei vor stăpâni țara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine.”, „În curând, cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă și nu va duce lipsă de pâine... Eu pun cuvintele Mele în gura ta, iar te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind Ceruri noi, să întemeiez un Pământ nou și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»”.

(c) În timp ce Omul Purpuriu avea să fie chemat din Egipt („Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”), Odrasla avea să fie chemată din țara depărtată de la miazănoapte, din Babilon și din „Răsărit” („Orion”): „Am sculat pe cineva de la miazănoapte, iar el vine de la „Răsărit”; el cheamă Numele Meu, trece peste voievozi ca pe noroi, iar-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.”, „Eu chem de la „Răsărit” o pasăre de pradă, dintr-o țară depărtată – un om ca să împlinească planurile Mele.”, „De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, iar nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din țara cea depărtată.”, „Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme, iar nu te înspăimânta, Israele! Căci te voi izbăvi din pământul depărtat.”, „De la capătul Pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: «Du-mă pe stânca [Sion] pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!»”

„Răsăritul” – „ecuatorul ceresc” – este locul Orionului pe cer, locul Cetății; va fi chiar și în Ziua aceea când se vor împlini cuvintele: „Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; Soarele se va întuneca la răsăritul lui, iar Luna nu va mai lumina.” „Răsăritul” a fost locul lui Iuda în raport cu Cortul Întâlnirii: „La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei și cu oștirile sale.” „Răsăritul” este locul slavei Celui-ce-Este, locul de unde Își întinde slava: „Cel-ce-Este – da, Iubirea! –, Cel-ce-Este vorbește și cheamă Pământul de la răsăritul Soarelui până la asfințitul lui.”, „Ca să se știe, de la răsăritul Soarelui până la apusul Soarelui, că, afară de Mine, nu este Iubire.”; „Și iată că slava Iubirii lui Israel venea de la răsărit.”, „Căci de la răsăritul Soarelui până la asfințit, Numele Meu este mare între neamuri.”, „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea fiului Omului Purpuriu.” „Răsăritul” poate fi poarta pe care va intra păstorul: „Dar cine intră pe poartă este păstorul oilor.”

Până și Omul Purpuriu, când a fost printre oameni, a ascuns în anumite afirmații – aparent cu privire la Sine – lucrarea pe care avea să o facă Odrasla, fiul cărămiziu, iar modul așteptat de El ca oamenii să se raporteze la această lucrare, astfel încât, într-o anumită măsură, Odrasla avea să-L reprezinte și să aducă misiunii Sale continuitate în raport cu ultima generație – generația celor aleși și pecetluiți. Trebuie ținut cont de faptul că aceste afirmații făcute de Omul Purpuriu nu se pot corela cu misiunea Omului Purpuriu și cu efectele ei. Afirmațiile făcute de El aduc clarificări în ele însele, fără să ne solicite la o analiză prea sofisticată.

„De aceea, și voi fiți gata; căci fiul Omului Purpuriu va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Despre cine este vorba? Răspuns: «Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.» (a)

„Vegheați dar, căci nu știți Ziua, nici ceasul în care va veni fiul Omului Purpuriu.” Despre cine este vorba? Răspuns: «Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit. La miezul nopții, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”, iar atunci toate fecioarele acelea s-au sculat [trezit]... A venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă, iar s-a încuiat ușa... Vegheați dar, căci nu știți Ziua, nici ceasul în care va veni fiul Omului Purpuriu.» „Războinic viteaz, încinge-ți sabia – podoaba și slava, da, slava ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândețea și neprihănirea, iar dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate! Săgețile tale sunt ascuțite... Printre preaiubitele tale sunt fete de împărați; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir... Din neam în neam îți voi pomeni numele; de aceea, în veci de veci te vor lăuda popoarele.” „Mă bucur în Cel-ce-Este și sufletul meu este plin de veselie în Iubirea mea, căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, iar ca o mireasă împodobită cu sculele ei.” (b)

„Fiul Omului Purpuriu va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” ... Despre cine este vorba? «Mijlocul să vă fie încins, iar făcliile, aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor [mire] să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul [mirele] îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă, iar se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă – ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! Să știți bine că, dacă ar ști stăpânul casei [Șarpele, zeii] la ce ceas va veni hoțul [mirele], ar veghea, iar nu ar lăsa să-i spargă casa. Și voi dar fiți gata, căci fiul Omului Purpuriu va veni în ceasul în care nu vă gândiți.» (c)

„Să știți că fiul Omului Purpuriu este aproape, este chiar la uși (porți)”. Când? „Luați învățătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, știți că vara este aproape. Tot așa, când veți vedea aceste lucruri împlinindu-se, să știți că fiul Omului Purpuriu este aproape, este chiar la uși [porți]. Adevărat vă spun că nu va trece generația aceasta [a contractului cărămiziu] până nu se vor împlini toate aceste lucruri.” (d)

„Tot așa va fi și în Ziua când Se va arăta fiul Omului Purpuriu.” Cum? „Vor veni zile când veți dori să vedeți una din zilele fiului Omului Purpuriu, iar nu o veți vedea. Vi se va zice: «Iată-l aici, iată-l acolo!», dar să nu vă duceți, nici să nu-i urmați. Căci, cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului până la cealaltă [„tot Pământul a fost luminat cu slava lui”], așa va fi și fiul Omului Purpuriu în Ziua sa. Dar, mai întâi, trebuie să sufere multe și să fie lepădat de această [acea] [gri] generație. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel și în zilele fiului Omului Purpuriu: mâncau, beau, se însurau și se măritau... Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau... Tot așa va fi și în Ziua când Se va arăta fiul Omului Purpuriu. În Ziua aceea [a doua Cincizecime]... Oricine va căuta să-și scape viața [cea gri] o va pierde, iar oricine o va pierde o va găsi [pe cea roz]. Vă spun că, în noaptea aceea, doi inși vor fi în același pat: unul va fi luat [pecetluit], iar altul va fi lăsat [judecății]; două femei vor măcina împreună: una va fi luată [pecetluită], iar alta va fi lăsată. Doi bărbați vor fi la câmp: unul va fi luat [pecetluit], iar altul va fi lăsat.” (e)

„Dar când va veni fiul Omului Purpuriu, va găsi el credință pe Pământ?” Despre ce context este vorba? Răspuns: «Într-o cetate era un judecător care de Cel-ce-Este nu se temea și de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el și-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.” Multă vreme nu a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: „Măcar că de Cel-ce-Este nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Cel-ce-Este a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept? Și Iubirea nu va face dreptate [pecetluire/răzbunare] aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate [pecetluire] repede [fulgerător]. Dar când va veni fiul Omului Purpuriu, va găsi el credință [stare de roz] pe Pământ?”» (f)

„Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Îți voi da vistierii ascunse, bogății îngropate, ca să știi că Eu sunt Cel-ce-Este, care te chem pe nume [El-Ya]... Eu sunt Cel-ce-Este, și nu mai este altul; afară de Mine, nu este Iubire. Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști, ca să se știe, de la răsăritul Soarelui până la apusul Soarelui, că, afară de Mine, nu este Iubire: Eu sunt Cel-ce-Este, și nu este altul. Eu întocmesc lumina și fac întunericul, Eu dau propășirea, iar aduc restriștea; Eu, Cel-ce-Este, fac toate aceste lucruri: să picure cerurile de Sus, iar să plouă norii neprihănirea [contract cărămiziu]! Să se deschidă Pământul [la Lumină], să dea din el mântuirea, iar să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Cel-ce-Este, fac aceste lucruri!”

Există o mare confuzie cu privire la relația dintre Ioan Botezătorul și Ilie (El-Ya), precum există, pe de altă parte, o mare confuzie cu privire la care dintre cei doi Ilie (Ilie sau El-Ya) se face legătura cu Ioan Botezătorul – Ilie de pe vremea lui Ahab, iar acel Ilie (El-Ya) profetizat de Maleahi că va fi trimis de Cel-ce-Este înainte de a veni Ziua Celui-ce-Este, „ziua aceea mare și înfricoșată.”

Mai înainte de orice început de explicație trebuie clarificat un lucru, și anume: Cel-ce-Este niciodată, în toată istoria Pământului, nu s-a folosit de un om decât doar în generația în care s-a născut. Aceasta înseamnă că Noe și-a făcut treaba doar pe perioada cuprinsă între momentul nașterii sale și momentul morții sale; Cel-ce-Este nu l-a înviat pentru a-i mai da o sarcină, deși sarcina sau misiunea pe care a avut-o în legătură cu arca și Potopul și-a îndeplinit-o vrednic de stimă și laudă. Când a fost nevoie de un om pentru a scoate pe poporul ales din Egipt, Iubirea a ales un alt om – pe Moise. Fiecare om ales pentru o lucrare a fost ales până în momentul „biruinței finale” – moartea, iar în cazul ultimei generații – mutarea (împreună cu cei înviați) în Sionul cel etern al Iubirii, aici pe Pământ.

Cel-ce-Este, în omnisciența Lui, atunci când a întocmit Planul de Urgență, în simulările pe care le-a făcut a căutat și oamenii de care avea nevoie la fiecare moment crucial al istoriei salvării. Cel-ce-Este Și-a făcut foarte bine Planul, așa încât să nu fie nevoie să „recicleze” oameni. Parafrazând cuvintele „ajunge zilei necazul ei” și adăugând „oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele [păsările]?”, trebuie să ținem cont de promisiunea făcută de Iubire lui Daniel – promisiune care este valabilă pentru toți: „Iar tu du-te până va veni sfârșitul; tu te vei odihni, iar te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.” „Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă... El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihnește în culcușul lui.”

A fost necesară această clarificare pentru că sunt foarte mulți zei care se rătăcesc în drumul de la Ilie (Tișbitul) la Ilie (El-Ya, cel de la „sfârșitul zilelor”), se rătăcesc în viața lui Ioan Botezătorul și în misiunea celor „doi martori” din timpul celui de-al doilea „vai”: „Voi da celor doi martori ai Mei să prorocească îmbrăcați în saci o mie două sute șaizeci de zile. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Iubirii Pământului.” Mulți zei cred greșit și păstoresc turma Iubirii pe drumuri greșite, învățând mulțimile că acești doi martori sunt niște oameni din trecut „reciclați” la o nouă datorie – aduși de la odihna cuvenită la o altă misiune, mult mai complicată. „Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea Celui-ce-Este!”

Nicio afirmație cu privire la Ioan Botezătorul nu a fost corelată nici de îngeri, nici de Omul Purpuriu cu Ilie (din vechime) – cel care a adus focul din cer peste jertfă. Și nici Ilie (El-Ya), cel de la „sfârșitul zilelor”, nu are nicio legătură cu Ilie, cel de pe vremea prorociilor lui Baal. Acel Ilie și-a terminat treaba pentru totdeauna, iar chiar dacă a fost luat la Cer (Cetate) fără a gusta moartea, se odihnește și el, așa cum și Enoh a fost luat la odihnă fără a trece prin moarte. Da, Iubirea are nevoie de ei, așa cum prin învierea lui Moise a arătat că ar mai avea ceva de lucru pentru el... Dar nu pe Pământ! Nu! În Cetate este nevoie de ei! Ei sunt printre cei douăzeci și patru de bătrâni în jurul Mielului Purpuriu, acompaniind mijlocirea Sa; ei vor fi în Templu până la „sfârșitul zilelor”, alături de ceilalți douăzeci și unu de bătrâni – cei care au înviat cu ocazia amintită prin cuvintele: „Și îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis, iar multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat. Ei au ieșit din morminte după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate, iar s-au arătat multora.”

Aceștia, împreună cu Moise, Enoh și Ilie, sunt singurii pământeni prezenți în Cetate; ei sunt reprezentanți ai următoarei preoții (Țadoc, cei roz) – cea veșnică [cărămizie] –, seminția celor o sută patruzeci și patru de mii (și a marii gloate!) a acestei generații care „vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea Tronului Iubirii și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui [purpuriu]. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul [Sionul] Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici Soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care este pe Tron, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, iar El, Iubirea, va șterge orice lacrimă din ochii lor.”

„Apoi m-am uitat și iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului, iar împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său, da, Numele Tatălui lor [Cel care i-a înfiat]. Și am auzit venind din Cer [Sion, ambasada Cetății pe Pământ] un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; iar glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta, iar cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrânilor. Și nimeni nu putea să învețe cântarea afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care fuseseră răscumpărați de pe Pământ. Ei nu s-au întinat cu femei [șapte Biserici, Babilonul], căci sunt feciori [în adevăr], iar urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Iubire (/Α\), da, pentru Miel (/Α\). Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină [sunt roz] înaintea Tronului Purpuriu al Iubirii (/Α\).”

Revenind la Ioan Botezătorul, trebuie să ținem cont că, din cauza prejudecăților și a învățăturilor zeilor care îmbătaseră acea generație cu interpretările lor asupra Scripturilor, atât îngerul care a vorbit de Ioan înainte de nașterea sa, cât și Omul Purpuriu au fost obligați să vorbească despre Ioan și misiunea lui ținând cont de acele prejudecăți. Cea mai mare prejudecată era cu privire la relația dintre Ilie (ca deschizător de drum) și Mesia, izbăvitorul; cu alte cuvinte, nimeni din acea generație nu ar fi putut să-L accepte pe Omul Purpuriu fără existența lui „Ilie”, antemergătorul lui Mesia. Lucrurile erau confuze și atunci, iar sunt confuze și acum... Mult mai confuze.

Așa se face că avem următoarele afirmații:

(a) Îngerul care anunță nașterea și misiunea lui Ioan Botezătorul: „Elisabeta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan [nu Ilie!]... Căci va fi mare înaintea Celui-ce-Este... Se va umple de duhul Sfânt [Roz] încă din pântecele maicii sale... El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Cel-ce-Este – Iubirea lor... Va merge înaintea Iubirii, în duhul și puterea lui Ilie [cel de la urmă!], ca să întoarcă inimile părinților la copii, iar pe cei neascultători, la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Celui-ce-Este un norod bine pregătit pentru El.”

(b) Omul Purpuriu care vorbește despre misiunea lui Ioan Botezătorul: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie?... Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea Feței Tale pe solul Meu, care Îți va pregăti calea înaintea Ta.» Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el... Și, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie [cel de la urmă!], care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit să audă.”

(c) Mărturisirea lui Ioan Botezătorul despre sine: „Pui de năpărci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: «Avem ca tată pe Avraam!» Căci vă spun că Cel-ce-Este din pietrele acestea poate să ridice fiii lui Avraam. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, iar eu nu sunt vrednic să-i duc încălțămintea. El vă va boteza cu duhul Sfânt [Roz] și cu foc. Acela își are lopata [mătura] în mână, își va curăți cu desăvârșire aria, iar își va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Este evident, din toate cele trei mărturii, că niciuna nu aduce în misiunea lui Ioan ceva din activitatea lui Ilie din istoria lui Israel. Într-adevăr, îngerul corelează misiunea lui Ioan cu misiunea lui Ilie (El-Ya) de la urmă prin cuvintele: „ca să întoarcă inimile părinților la copii”... Însă doar atât!... Iar nu se amintește nimic despre Ziua Celui-ce-Este. În schimb, prin faptul că se profetizează că „va merge înaintea Celui-ce-Este, în duhul și puterea lui Ilie [cel de la urmă!]”, se scoate în evidență două aspecte:

(a) Acest Ioan nu este Ilie (El-Ya), dar în misiunea lui se întrezărește ceva din misiunea lui Ilie; Ioan urma să vină cu ceva din duhul [influența] lui Ilie, cu ceva din puterea [autoritatea] lui, dar nu în amploarea celui ce urma să vină. Una este raza de lumină, iar alta este sursa ei! Ioan a fost ca o rază din lumina celui ce avea să vină – însuși Ilie (El-Ya). Așa se înțeleg cuvintele lui Ioan Botezătorul: „cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, iar eu nu sunt vrednic să-i duc încălțămintea”; „eu vă botez cu apă... el vă va boteza cu duhul Sfânt [Roz] și cu foc.”
(b) În profeția îngerului cu privire la Ioan, îngerul îl are în vedere pe Ilie (cel de la urmă), iar îngerul profetizează despre el: „va fi mare înaintea Iubirii”, „se va umple de duhul Sfânt [Roz] încă din pântecele maicii sale”, „va întoarce pe mulți din fiii lui Israel [cele douăsprezece seminții!] la Cel-ce-Este – Iubirea lor”, „ca să întoarcă inimile părinților la copii, iar pe cei neascultători, la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Celui-ce-Este un norod bine pregătit pentru El.”

Dacă ne uităm bine la viața lui Ioan, el nu prea a împlinit aceste profeții. Pe vremea lui, cele douăsprezece seminții erau împrăștiate, pentru că nu venise Ziua aceea; nici măcar nu se realizase „un norod bine pregătit pentru El”, căci, dacă ar fi fost așa, nu-și mai găseau rostul cuvintele: „A venit la ai Săi, iar ai Săi nu L-au primit.” „Dar ei au strigat: «Ia-L, ia-L, răstignește-L!» «Să răstignesc pe Împăratul vostru?», le-a zis Pilat. Preoții cei mai de seamă au răspuns: «Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!» Atunci, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Omul Purpuriu, iar L-au dus să-L răstignească.”

Trebuie să analizăm foarte atent și cuvintele Omului Purpuriu cu privire la Ioan, mai ales că ni se atrage atenția să facem lucrul acesta prin expresia: „Cine are urechi de auzit să audă.” Nu doar expresia în sine este un semnal de alarmă, ci și faptul că, analizând contextul fiecărei astfel de expresii, vom fi și mai atenți; în toate celelalte ocazii în care întâlnim „cine are urechi de auzit să audă”, Omul Purpuriu a folosit această expresie în context strict escatologic – adică a avut în vedere Ziua aceea, momentul venirii lui Ilie (El-Ya).

Care este mesajul Omului Purpuriu cu privire la Ilie (El-Ya), deși aparent se referea la Ioan Botezătorul? „Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea Feței Tale pe solul Meu, care Îți va pregăti calea înaintea Ta.» Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât „Ioan Botezătorul” [dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie].” De ce Ilie este mai mare decât Ioan Botezătorul? Pentru că Ioan nu a trăit înainte de Ziua aceea, pentru că Ioan a murit, pentru că Ioan nu a fost fiul lui David, pentru că Ioan nu a fost pecetluiți de Tatăl, pentru că Ioan nu a fost fiul Omului Purpuriu, pentru că Ioan a botezat cu apă, iar pentru că Ioan a fost antemergătorul Mielului – în timp ce Ilie este antemergătorul Împăratului împăraților și Domnului domnilor –, iar pentru că nu Ioan a fost piatra care urma să se facă un munte mare – o Împărăție fără de sfârșit.

Înainte de a analiza fiecare context în care s-a făcut auzită expresia cu trimitere la Ilie (El-Ya) sau la misiunea sa – „cine are urechi de auzit să audă” – mai trebuie făcută o precizare: după cum botezul cu apă al lui Ioan era o expresie a lucrării Mielului – pentru că nu Ioan și apa lui aduceau iertarea păcatelor, „eu vă botez cu apă, spre pocăință”, ci iertarea urma să vină în urma jertfei Mielului –, tot așa botezul lui Ilie cu duh roz (sfânt) sau cu foc este o expresie a lucrării Împăratului împăraților și Domnului domnilor, pe care venirea lui Ilie o reprezintă. Cu alte cuvinte, duhul roz (sfânt) și focul nu sunt ale lui Ilie, ci ale Celui-ce-Vine sau ale Celui-ce-Este manifestat în trimiterea lui Ilie (El-Ya).

Cum am mai spus, expresia „Cine are urechi de auzit să audă” a fost rostită de către Omul Purpuriu doar în context escatologic. Să vedem, deci, ce a vrut să ne transmită Prorocul Purpuriu – Prorocul Iubirii, Prorocul Celui Albastru –, referitor la ce se va întâmpla sau cum va fi la venirea lui Ilie, căci întotdeauna, exprimând atenționarea de mai sus, Iubirea S-a referit la lucrarea lui Ilie (El-Ya) sau la efectele ei pe Pământ.

Pilda Semănătorului: (a) „Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânță [adevăr] a căzut lângă drum, iar au venit păsările [ex-heruvimii] și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde nu avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că nu a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit Soarele [necaz sau prigonire], s-a pălit, iar pentru că nu avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini [îngrijorările și înșelăciunea bogățiilor]: spinii au crescut și au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun, iar a dat rod [a doua Cincizecime]: un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci, iar altul, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.”

Pilda Neghinei: (b) „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un om [fiul Omului] care a semănat o sămânță bună [cei aleși, roz] în țarina lui [tot Pământul]. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui [ex-Lucifer], a semănat neghină [cei gri, ex-oamenii] între grâu, iar a plecat. Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: «Doamne, nu ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?» El le-a răspuns: «Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.» Și robii i-au zis: «Vrei dar să mergem s-o smulgem?» «Nu», le-a zis el, «ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș [Ziua aceea]; iar, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor [îngerii]: Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu [Noul Eden/Sion].»” „Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Omul Purpuriu va trimite pe îngerii Săi, iar ei vor smulge din Împărăția Lui [Israel; întreg Pământul] toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea, iar-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci [în Ziua aceea], cei neprihăniți vor străluci ca Soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.”

Pilda Grăuntelui de Muștar și Pilda Aluatului se regăsesc între două expresii „Cine are urechi de auzit să audă”: (c) „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar [piatra], pe care l-a luat un om, iar-l a semănat în țarina sa [tot Pământul]. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare [munte] decât zarzavaturile, iar se face un copac, așa că păsările cerului vin, iar își fac cuiburi în ramurile lui.” „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un aluat [piatra], pe care l-a luat o femeie, iar-l a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala [tot Pământul].”

Pilda despre Lumină și Ceea ce Este Ascuns: (d) „Oare lumina [adevărul] este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu este nimic ascuns [Ilie] care nu va fi descoperit, iar nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” „Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită, m-a acoperit cu umbra mâinii Lui și m-a făcut o săgeată ascuțită, iar m-a ascuns în tolba Lui cu săgeți.” „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura, iar vi se va da și mai mult. Căci, celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce nu are, se va lua și ce are.”

Pilda cu Sămânța: (e) „Cu Împărăția Iubirii este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; iar, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.”

Adevărul despre sfințire: (f) „În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine și le-a zis: «Ascultați-Mă toți și înțelegeți. Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.»” „Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru, iar spurcă pe om.” „Iată lucrurile care spurcă pe om, dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.”

Înțelepciune și consistență: (g) „Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârși, iar toți cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el și să zică: «Omul acesta a început să zidească, iar nu a putut isprăvi!» Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace.” „Tot așa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu. Sarea este bună, dar, dacă sarea își pierde gustul ei de sare, prin ce i se va da înapoi gustul acesta? Atunci nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit să audă.”

Omul Purpuriu a știut foarte bine în ce context avea să vină Ilie (El-Ya) pentru a „așeza din nou toate lucrurile” (sau „a aduce mântuirea”); a știut încă de pe atunci despre căderea „creștinismului” și despre necesitatea unei curățiri. Așa se face că cuvintele lui Ioan sunt ca lumina unui reflector asupra lui Ilie: „Acela își are lopata în mână; își va curăți aria cu desăvârșire, iar își va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” – cuvinte care se regăsesc în prorocia Omului Purpuriu: „La vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întâi neghina [cei gri; necurați] și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.»”

Aceasta este lucrarea lui Ilie (El-Ya) care se aude în strigarea prorocului Isaia: „Plecați, plecați, ieșiți din Babilon! Nu vă atingeți de nimic necurat! Ieșiți din mijlocul lui! Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Celui-ce-Este!” Este o chemare la curățire și sfințire, o întoarcere la rânduielile lăsate celor aleși de către Cel Purpuriu prin Moise – „căruia i-am dat în Horeb rânduieli și porunci pentru tot Israelul!”. În felul acesta se împlinesc cuvintele cu privire la robul Celui-ce-Este – rob trimis pentru a pregăti calea înaintea Celui-ce-Vine: „El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, iar vor aduce Celui-ce-Este daruri neprihănite.”

Până și în ceremoniile din jurul Cortului Întâlnirii au fost lăsate îndrumări speciale care simbolizau și arătau spre lucrarea lui Ilie (El-Ya) de la sfârșit, din Ziua aceea – Ziua Judecății. În serviciile cu ocazia Zilei Ispășirii, ceremoniile din acea zi se concentrau pe doi oameni: Marele Preot care oficia ceremoniile cu sânge, anticipând lucrarea de mijlocire a Omului Purpuriu în calitate de Mijlocitor, iar omul ales din popor pentru a duce țapul pentru Azazel (ex-heruvimul) în pustia judecății: „Cel ce va izgoni țapul pentru Azazel să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă [botez creștin], după aceea să intre iarăși în tabără [Israel]. Să scoată afară din tabără vițelul ispășitor și țapul ispășitor, al căror sânge a fost dus în Sfântul Locaș pentru facerea ispășirii, iar să le ardă în foc pieile, carnea și balega. Cel ce le va arde să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, după aceea să intre iarăși în tabără.”

Profetul, privind în viitor spre această lucrare, scria: „În Ziua când vă voi curăți de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetățile voastre să fie locuite, iar dărâmăturile vor fi zidite din nou; țara pustiită va fi lucrată iarăși, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor. Și se va spune atunci: «Țara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului, iar cetățile acestea dărâmate, care erau pustii și surpate, sunt întărite și locuite!» Și neamurile care vor mai rămâne în jurul vostru vor ști că Eu, Cel-ce-Este, am zidit din nou ce era surpat, iar am sădit ce era pustiit. Eu, Cel-ce-Este, am vorbit și voi și face.” „Iată în ce privință Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel și iată ce voi face pentru ei: voi înmulți pe oameni ca pe o turmă de oi. Cetățile dărâmate se vor umple cu turme de oameni, ca turmele închinate Celui-ce-Este – cu turme care sunt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Și vor ști că Eu sunt Iubirea.”

În felul acesta, la „vremea sfârșitului” se vor împlini cuvintele: „Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți; cei răi vor face răul, iar niciunul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege.” „Atunci, și cei ce se tem de Cel-ce-Este au vorbit adesea unul cu altul; Cel-ce-Este a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat, iar o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Cel-ce-Este și cinstesc Numele Lui. «Ei vor fi ai Mei – zice Cel-ce-Este –, Îmi vor fi o comoară deosebită în Ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujește.» Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit [roz, curățit] și cel rău [gri], dintre cel ce slujește Iubirii și cel ce nu-I slujește. «Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde – zice Cel-ce-Este –, iar nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, iar tămăduirea va fi sub aripile Lui.»”

„Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci, acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări, iar asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: «Cântați-ne câteva din cântările Sionului!» Cum să cântăm noi cântările Iubirii pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ți aminte, Cel-ce-Ești, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: «Radeți-l, radeți-l din temelii!» Ah! Fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, iar-i va zdrobi de stâncă!” „Scoateți strigăte de război cât voiți, popoare, căci tot veți fi zdrobite; luați aminte, toți cei ce locuiți departe! Pregătiți-vă oricât de luptă, căci tot veți fi zdrobiți. Pregătiți-vă oricât de luptă, căci tot veți fi zdrobiți. Faceți planuri cât voiți, căci nu se va alege nimic de ele! Luați hotărâri cât voiți, căci vor fi fără urmări! Căci Cel Purpuriu este cu noi!” „Așa mi-a vorbit Cel-ce-Este când m-a apucat mâna Lui, iar m-a înștiințat să nu umblu pe calea poporului acestuia: «Nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire, iar nu vă temeți de ce se teme el, nici nu vă speriați! Sfințiți însă pe Cel-ce-Este. De El să vă temeți și să vă înfricoșați.»”

„Îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de pe înălțimea dealurilor: este un popor care locuiește deoparte, iar nu face parte dintre neamuri. Cine poate să numere pulberea lui Iacov și să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aș muri de moartea celor neprihăniți, iar sfârșitul meu să fie ca al lor!” „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, iar eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Cel Purpuriu, Iubirea lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui. Iubirea i-a scos din Egipt, tăria Lui este pentru el ca a bivolului. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov și Israel: «Ce lucruri mari a făcut Iubirea!» Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică, iar se ridică întocmai ca un leu. Nu se culcă până ce nu a mâncat prada și nu a băut sângele celor uciși.”

„Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuințele tale, Israele! Ele se întind ca niște văi, ca niște grădini lângă un râu, ca niște copaci de aloe pe care i-a sădit Iubirea, ca niște cedri pe lângă ape. Apa curge din gălețile lui, iar sămânța lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalță mai presus de Agag, iar împărăția lui ajunge puternică. Iubirea l-a scos din Egipt, iar tăria Lui este ca a bivolului pentru el. El nimicește neamurile care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele, iar le prăpădește cu săgețile lui. Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică. Cine-l va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta, iar blestemat să fie oricine te va blestema!”

„Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul Omului pe care Ți l-ai ales! Și atunci, nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăși, iar vom chema Numele Tău!”